Dupa mai bine de cinci luni de zile de regres, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a cunoscut ieri o explozie a lichiditatii, care a crescut de la 38 milioane de lei, cu o zi inainte, la 112,41 milioane. Piata de capital a inregistrat un maxim de aproape 210 milioane de lei la mijlocul lunii ianuarie, dupa care a intrat intr-un regres aproape generalizat din punct de vedere al lichiditatii.
La un moment dat, valoarea totala a tranzactiilor scazuse sub 10 milioane de lei. Surse din piata de capital au pus aceasta revenire spectaculoasa a pietei pe seama reintoarcerii in ringul bursier a fodurilor straine de investitii, dupa ce luni de zile mizasera pe dolarul american. „Este un moment favorabil, iar tendinta s-ar putea mentine si in perioada urmatoare”, au precizat sursele. Presedintele Asociatiei Brokerilor, Dan Paul, s-a abtinut de la comentarii pe aceasta tema, spunand ca pozitia pe care o are nu-i permite sa faca acest lucru.
SIF, campioanele lichiditatii
Cele mai mari rulaje s-au inregistrat ieri pe segmentul societatilor de investitii financiare (SIF). Pe piata Regular, lider a fost SIF Moldova (simbol bursier SIF2), cu un rulaj de peste 8,5 milioane de lei. Pe urmatoarele locuri in topul lichiditatii s-au situat titlurile SIF Oltenia (SIF5), cu 5,35 milioane de lei, si SIF Tran-silvania (SIF3), cu 4,36 milioane.
De altfel, societatile de investitii financiare au fost active si pe piata Deal. Aici s-au perfectat ieri doua tranzactii speciale cu titluri ale SIF Oltenia, in valoare de 1,3 milioane de lei. Tot pe aceasta piata au fost tranzactionate actiuni ale SIF Moldova in valoare de aproape 1,25 milioane de lei. Alte tranzactii speciale au vizat titlurile Petrom (SNP), Impact (IMP) si Prodplast SA (PPL).
Lichiditati notabile s-au inregistrat si in sectorul bancar. Titlurile BRD au avut un rulaj de 3,72 milioane de lei, iar actiunile Bancii Transilvania, de aproape doua milioane.
Nu numai lichiditatea bursiera a crescut, ci si cotatiile actiunilor. Cea mai mare crestere, de 4,89%, a avut loc la nivelul indicelui BET-FI, care monitorizeaza evolutia din piata SIF. Cotatia titlurilor SIF Oltenia a crescut pe piata Regular cu aproape 6% comparativ cu sedinta de tranzactionare din ziua precedenta.
Si celelalte actiuni au fost in crestere. Indicele BET, care urmareste tendinta preturilor celor mai lichide titluri, a crescut cu 3,75%. Pe de alta parte, indicele compozit BET-C, care evidentiaza evolutia preturilor tuturor actiunilor cotate, a inregistrat o apreciere de 2,85%.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]