-0.1 C
București
vineri, 7 februarie 2025
AcasăInvestigații România Liberă"Suntem fortati sa importam cercetatori in metalurgie"

„Suntem fortati sa importam cercetatori in metalurgie”

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Lucreaza de la varsta de 14 ani in domeniul metalurgiei. si-a inceput cariera la Celiabinsk, la poalele Uralilor, parcurgand toate etapele, de la simplu muncitor la director de combinat. De trei ani Viaceslav B. Smiga este presedintele-director general al fostului Combinat de Oteluri Speciale (COS), redenumit Mechel Targoviste, dupa numele actionarului majoritar, concernul rus Mechel.

In acesti trei ani, smiga s-a lovit de modul romanesc de a face afaceri. El considera ca Romania ar trebui sa sprijine metalurgia, industria constructoare de masini si institutele de cercetare. Problemele de care s-a lovit cel mai des sunt: firmele "de o zi", companiile de stat de la care are de recuperat sute de mii de dolari, dar si lipsa unei strategii industriale la nivelul autoritatilor.

– Cum apreciati mediul de afaceri din Romania ?
– Romania este in perioada de tranzitie a business-ului. De cand am venit aici, m-am lovit de foarte multe firme "de o zi", care dispareau si nu mai aveai de unde sa-ti recuperezi banii. Alta problema cu care m-am confruntat a fost reprezentata de firmele de stat, de la care nu aveam garantia platii. Numai Tractorul Brasov ne datoreaza 100.000 de dolari, bani pe care, pana la urma, ii vom recupera, insa cu mari eforturi. Un dosar in instanta nu se solutioneaza decat dupa doi ani. si de la Aro Campulung avem de recuperat aceeasi suma, de un an si jumatate.
– Ce piete de desfacere vizati pentru produsele fabricate la Targoviste?
– Noi dorim si este mai bine sa vindem totul in Romania, pentru ca pretul otelului este acelasi si aici, si in Italia, si in Portugalia, iar cheltuielile de transport sunt mari. Din pacate, nu putem sa ne axam pe produse cu valoare adaugata mare, pe oteluri speciale, deoarece industria romaneasca constructoare de masini este in continuu regres. Drept urmare, in urmatorii trei-patru ani vom produce cu precadere otel-beton, pentru care exista o piata garantata. Nu ne convine acest lucru, pentru ca oricine poate fabrica otel-beton, iar acest combinat poate produce oteluri speciale, inalt aliate.
– Se deosebeste piata metalurgiei romanesti de cea din Federatia Rusa?
– Fundamental. Cel mai trist lucru este ca Romania isi inmormanteaza metalurgia si, mai ales, institutele de cercetare din domeniu. La ICEM, bunaoara, din 1.500 de cercetatori, au mai ramas 50 de pensionari. Pe de alta parte, probabil ca un alt institut de cercetare isi va inceta curand activitatea, noul proprietar, o firma americana, fiind interesat doar sa vanda cladirile. In aceste conditii, suntem fortati sa importam stiinta, in loc s-o luam din Romania. De exemplu, pentru realizarea investitiei de 14 milioane de dolari in noua instalatie de turnare continua, care va fi pusa in functiune pe 6 martie, a trebuit sa apelam la engineering de la firma elvetiana Concast. Pentru ce am dat in Elvetia acesti bani, cand puteam sa-i dam in Romania ?
– Resimtiti concurenta importurilor?
– Nu, deoarece am reusit sa "scapam" de importurile de otel din alte tari. Am vazut ce firme romanesti importau de aici, le-am propus preturi si calitate mai bune, iar acum cumpara de la noi.
– Cum colaborati cu companiile occidentale prezente in Romania ?
– Am avut o colaborare foarte buna cu acestea, mai ales cu Renault. Timp de doi ani am livrat lunar catre Dacia 1.000 de tone de otel. Din pacate, Dacia a inchis productia de piese, pe care acum le aduce din Portugalia si, in consecinta, nu mai livram decat 80 de tone pe luna. Intre timp, insa, Renault are in vedere constructia, la Titu, a unei uzine de piese de schimb. Am dus tratative cu ei ca sa le fim furnizori si se preconizeaza ca, peste doi ani, vom livra catre aceasta uzina 2.000 de tone de oteluri speciale pe luna.
– Dar cu celelalte companii rusesti? Aveti o relatie speciala cu acestea?
– Nu. De exemplu, de la Lukoil cumparam doua cisterne de motorina pe luna. Daca insa Petrom ne va oferi un pret mai bun, vom cumpara de la ei. Este economie de piata, totul este dictat de cerere si oferta.
– Aveti probleme cu tarifele la energie?
– Chiar daca suntem consumatori eligibili si de gaze si de energie electrica, problemele sunt mari.  La gaze, tariful a crescut de la 126 dolari/1.000 mc la 280 de dolari, adica de doua ori si jumatate. Degeaba am redus consumul cu 50%, daca tarifele au crescut de 2,5 ori. Nu putem face totul peste noapte. Asa cum AVAS ne-a dat o perioada de gratie de cinci ani pentru a face investitiile asumate, de ce nu am primit un asemenea ragaz si pentru tarifele la gaze? La energie electrica, situatia este similara.
– De cand lucrati in industria metalurgica?
– Lucrez la Celiabinsk de cand aveam 14 ani. Zece ani am lucrat ca simplu otelar, apoi am avansat pe scara profesionala si ierarhica. Pana in 1995 am lucrat la combinatul Mechel Celiabinsk, apoi am plecat ca director general adjunct la un alt combinat de feroaliaje din oras. De aici, m-am intors la Mechel, care m-a trimis director general la Targoviste, unde mi-am adus si familia, sotia si fiica, in varsta de trei ani.
– Care este cel mai frumos loc din Romania, in viziunea dumneavoastra?
– Lacul Vidraru este a opta minune a lumii. Este o constructie inginereasca foarte serioasa, foarte bine gandita si, totodata, un peisaj mirific. Este cel mai bun exemplu despre cum omul a reusit sa impace si industria, si natura.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă