În urma incendiului, proprietarul apartamentului unde a izbucnit focul, a fost gasit decedat, intoxicat cu fum. 24 de persoane au fost evacuate, unele dintre ele cu ajutorul scării mecanice. Trei dintre acestea au fost duse la spital.
Incendiul a pornit, duminică dimineaţă, la un apartament aflat la etajul al treilea al unui bloc de locuinţe de pe strada Romanitei din Reşiţa.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş- Severin, proprietarul apartamentului unde a avut loc incendiul, a fost gasit decedat, după ce se intoxicase cu fum. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 50 de ani.
„24 de persoane au fost evacuate, o parte dintre acestea cu scara mecanică deoarece casa scării era plină de fum, iar oamenii riscau să se intoxice. S-a intervenit cu şase echipaje depompieri, două echipaje de ambulanţă şi echipaje ale furnizorilor de energie electrică şi gaze”, au transmis reprezentanţii ISU Caraş-Severin, citați de News.ro.