-0.8 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăInternaționalAlegeri parlamentare Cehia. Actualul premier Andrej Babis ar putea rămâne la putere

Alegeri parlamentare Cehia. Actualul premier Andrej Babis ar putea rămâne la putere

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

ANO, formațiunea populistă a premierului ceh Andrej Babis, este favorită spre a obține victoria la scrutinul legislativ încheiat sâmbătă, potrivit rezultatelor parţiale. Momentan nu este clar dacă liderul miliardar va putea alcătui o majoritate parlamentară, informează Reuters.

Premierul în exerciţiu Andrej Babis dorește să aibă o a doua victorie consecutivă pentru formaţiunea sa, ANO, în ciuda gestionării problematice a pandemiei de coronavirus şi a problemelor sale cu justiţia.

Potrivit Reuters, rezultatele parţiale transmise de 75,4 % din districtele electorale plasează formaţiunea ANO pe prima poziţie, cu 28,91% din voturi, urmată de coaliţia Împreună (SPOLU), cu 25,64 % din voturi, şi de alianţa formată din Partidul Piraţilor (antisistem) şi Partidul Primarilor şi Independenţilor centrişti, cu 14,42%, conform agerpres.ro.

În vârstă de 67 de ani, Babis – magnat în domeniile agroalimentar, chimic şi media – este acuzat de presupuse fraude cu subvenţii europene şi a provocat consternarea UE, care i-a reproşat un conflict de interese între rolurile său de om de afaceri şi cel de om politic, potrivit AFP.

Ancheta internaţională „Pandora Papers” a dezvăluit în weekend-ul trecut că el a utilizat bani din companiile sale offshore pentru a finanţa achiziţia de proprietăţi în sudul Franţei în 2009, între care un castel.

Babis – fost membru al Partidului Comunist ceh – consideră aceste acuzaţii drept o campanie de defăimare la adresa sa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă