0.5 C
București
miercuri, 5 februarie 2025
AcasăLifestyleArnold Schwarzenegger a dezvăluit! Care este filmul ce i-a schimbat cursul vieții

Arnold Schwarzenegger a dezvăluit! Care este filmul ce i-a schimbat cursul vieții

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Arnold Schwarzenegger a devenit celebru în documentare precum „Pumping Iron”, ceea ce s-a tradus ulterior printr-o carieră de succes la Hollywood, asta și datorită fizicului său impresionant de la acea vreme.

În documentarul său „Arnold”, Schwarzenegger se destăinuiește despre filmul care l-a făcut să-și schimbe viața și care i-a oferit „planul” pentru persoana care avea să devină la vârsta adultă, notează hola.com.

În primul episod, Schwarzenegger împărtășește experiența sa când a văzut afișul filmului „Hercules And The Captive Women”, un film din anii 1960, în care a jucat un culturist pe nume Reg Park. Schwarzenegger spune că a intrat în transă după ce a privit posterul filmului, dar și filmul în sine. El și-a impus faptul că într-o zi va călca pe urmele lui Park.

Schwarzenegger a povestit că a găsit o revistă americană cu programul de antrenament al lui Park, pe care l-a folosit atunci când a început să se apuce de culturism.

Schwarzenegger a ajuns să concureze cu idolul său

Schwarzenegger a avut o carieră impresionantă în culturism, câștigând unele dintre cele mai importante premii din acest sport, inclusiv Mr. Universe și Mr. Olympia. El a concurat împotriva unora dintre cei mai buni atleți din acest sport, printre care idolul său Park și Joe Weider, unul dintre cofondatorii Federației Internaționale de Culturism (IFBB). Schwarzenegger a sfârșit prin a-l învinge pe Park, o experiență care i-a adus un mix de emoții, dar și mândrie.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă