Granița maritimă a României este mai sigură, cel puțin în ceea ce privește numărul migranților ilegali. Nicio ambarcațiune nu a mai fost depistată în apele teritoriale românești, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă la prezentarea raportului de activitate pe anul 2018, susținută pe 4 martie a.c. la sediul din Constanța.
Au participat directorul Gărzii de Coastă, comisar-șef de poliție Cicu Laurențiu-Cristian, și comisarul-șef de poliţie Adrian Popescu, împuternicit inspector general al Poliţiei de Frontieră Române. Primul a fost numit la conducerea instituției pe 1 martie 2019, după ce a susținut un examen.
Trafic mai mare, contravenții mai puține
Comparativ cu perioada similară a anului 2017, principalii indicatori au variat. Traficul de călători a crescut cu 5,62%, traficul mijloacelor de transport a crescut cu 5,50%, numărul contravenţiilor aplicate a scăzut cu 3%, valoarea acestora fiind în scădere cu 22,63%.
De asemenea, numărul infracţiunilor descoperite a scăzut cu 6,27%, numărul total al dosarelor penale înregistrate fiind în scădere cu 8,20%. Interesant, consumul total de combustibil a scăzut cu 40,31%.
Cinci puncte de frontieră
Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieşire. Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţa sa pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.
În acest sens a fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere a frontierei, iar în cele mai aglomerate au fost utilizate toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora. La frontiera româno-bulgară a fost inaugurat Punctul de Trecere a Frontierei Dobromir-Krushari.
39 cazuri de trecere ilegală a frontierei
În ceea ce privește migrația ilegală și traficul de migranți, prioritatea ofițerilor de Poliție Judiciară a reprezentat-o desfășurarea de activități informativ-operative specifice, de documentare și cercetare penală a membrilor unor rețele de criminalitate organizată specializate în traficul de migranți, precum și de investigare a infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.
În urma misiunilor de supraveghere și control organizate și executate în zona de competență au fost constatate 39 cazuri de trecere ilegală, în care au fost implicate 127 persoane.
La frontiera maritimă nu au fost înregistrate cazuri de transporturi de migranți cu ambarcațiuni, cazurile de migrație ilegală înregistrate în 2017 neavând continuitate în 2018.
„Considerăm că măsurile dispuse de Garda de Coastă pentru securizarea frontierei maritime, cercetările făcute în fiecare caz, ce au dus la identificarea și arestarea călăuzelor, dar și buna cooperare între statele riverane Mării Negre în cadrul «Forumului de Cooperare la Marea Neagră», în special cu autorităţile de frontieră din Bulgaria și Turcia, au dus la descurajarea eventualelor încercări ale traficanților de a mai traversa Marea Neagră pentru a ajunge în România“, au declarat reprezentanții Gărzii de Coastă.
SCOMAR și SORIC
Supravegherea frontierei este asigurată cu peste 118 mijloace de mobilitate navală: nave maritime de supraveghere, patrulare, intervenție, șalupe și ambarcațiuni, nave logistice, precum și 390 autovehicule pentru patrulare, activități operative și supravegherea frontierei.
Pentru supravegherea frontierei la Marea Neagră, Garda de Coastă folosește un sistem performant denumit SCOMAR (Sistem Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului), bazat pe tehnologie de ultimă oră, care permite detectarea timpurie, urmărirea, recunoașterea și identificarea navelor ce desfășoară activități ilegale de trafic maritim. Obiectivul principal al acestui sistem integrat este asigurarea supravegherii performante a frontierelor maritime.
Suportul tehnic al acestui sistem asigură transmiterea în timp real a informațiilor obținute de la stațiile de senzori și radare către Centrul de Comandă și Control și a dispozițiilor necesare pentru interceptarea amenințărilor și realizarea misiunilor de căutare și salvare.
De asemenea, în supravegherea frontierei terestre, Garda de Coastă folosește și Sistemul Optronic de Recunoaștere cu Instalări pe Catarg (SORIC) pentru descoperirea oricăror fapte ilegale săvârșite în zona frontierei de stat.
Obiective pentru 2019: puncte de frontieră și echipa de oină
Pentru anul 2019, Garda de Coastă își propune creşterea eficienței activităţilor desfăşurate și remedierea neajunsurilor identificate în anul 2018. Printre măsurile efective se numără dezvoltarea de instrumente de interacţiune tehnică şi operativă cu statele riverane în cadrul Forumului de cooperare a Agenţiilor de Frontieră/Gărzile de Coastă ale statelor riverane Mării Negre, dar și prezenţa activă în cadrul operaţiunilor comune organizate de către Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă cu mijloace de mobilitate navală și terestră, precum și participarea activă la dezvoltarea proiectelor derulate la nivel european în domeniul securităţii frontierelor.
De asemenea, se au în vedere operaţionalizarea Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea-Orlovca, la frontiera româno-ucraineană, branșarea la rețeaua de gaze naturale a sediului din Constanța, dar și susţinerea echipei de oină ACS – Frontiera Tomis Constanţa.
COMPETENȚE. Ce poate face Poliția de Frontieră
Conform prevederilor OUG nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României, actualizată, sunt considerate zone de frontieră/zone supuse regimului de control al Poliției de Frontieră următoarele:
teritoriul aflat pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior;
suprafața aeroportului sau a portului, cu platformele, imobilele și instalațiile aferente – în județele din interiorul țării unde funcționează aeroporturi și porturi deschise traficului internațional; fâșiile de teren situate pe o adâncime de 10 km de o parte și de cealaltă a malurilor Dunării Interioare, deschisă navigației internaționale.