Bugetul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. pe anul 2024 înregistrează o creştere de 62,24% a veniturilor totale faţă de anul anterior, respectiv o majorare cu aproape 94% a cheltuielilor destinate investiţiilor în infrastructura feroviară.
Potrivit unui comunicat al companiei, Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, bugetul de venituri şi cheltuieli al CFR S.A. pentru anul în curs.
Astfel, veniturile totale sunt în valoare de 6,28 miliarde lei, în creştere cu 62,24% faţă de veniturile realizate în 2023. Cheltuielile pentru investiţiile în infrastructura feroviară sunt estimate în creştere cu 93,95%, la 5,8 miliarde lei, iar cifra de afaceri este prognozată la 1,25 miliarde lei, în creştere cu 13,34%, faţă de cea realizată la data de 31 decembrie 2023.
Din veniturile totale, 6,17 miliarde lei reprezintă veniturile din exploatare (+64,08% faţă de cele din 2023), rezultate din transferurile pentru reparaţia, întreţinerea şi funcţionarea/exploatarea infrastructurii feroviare publice, în valoare de 3,25 miliarde lei şi o creştere cu 16,53% a veniturilor din taxa de utilizare a infrastructurii feroviare (TUI) de către operatorii de transport feroviar, estimate pentru acest an la 1,05 miliarde lei.
De asemenea, investiţiile în infrastructura feroviară cresc, în acest an, până la 5,80 miliarde lei, cu o finanţare de 0,14 miliarde lei din sursele proprii ale CFR S.A., 0,18 miliarde lei din alocaţii de la buget naţional şi de 5,49 miliarde lei din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, din care 3,39 miliarde lei reprezintă asistenţa financiară aferentă Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi 1,04 miliarde lei finanţare din fonduri externe nerambursabile.
În plus, o creştere cu 53,9% faţă de nivelul preliminat/realizat la data de 31 decembrie 2023 se evidenţiază la capitolul cheltuielilor totale, în valoare de 6,88 miliarde lei, din care cheltuielile din exploatare, în valoare de 6,76 miliarde lei, deţin o pondere 98,32%, iar cheltuielile financiare, de 0,11 miliarde lei deţin o pondere de 1,68%.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!