-0.3 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăEconomieBănci & AsigurăriCîțu îi cere demisia lui Ciolacu, pe motiv că a anunțat un...

Cîțu îi cere demisia lui Ciolacu, pe motiv că a anunțat un posibil faliment al unei companii de asigurări

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Senatorul Florin Cîțu cere demisia lui Marcel Ciolacu din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după ce Ciolacu anunțase, fără a oferi probe, un faliment „posibil” al unei companii de asigurări.

„Marcel Ciolacu ar trebui sa plece imediat. Șeful PSD-iștilor are datoria să le spună URGENT românilor la ce companie s-a referit când a spus că urmează un „faliment anunțat” pe piață asigurărilor din România.

Dacă are informații nu poate să-i lase pe români să cumpere polițe de asigurare la o companie despre care el știe că intră în faliment. Astfel de declarații, din partea unui oficial cu acces la informații confidențiale, erau urmate imediat de o DEMISIE în orice țară civilizată”, a susținut Florin Cîțu într-un mesaj postat pe facebook.

„Poate compania nu era în faliment dar acum o să devină”, a explicat, ulterior, Florin Cîțu, într-o intervenție la postul Digi 24. El s-a referit, astfel, la impactul declarației lui Marcel Ciolacu. „Ori Marcel Ciolacu să dezmintă, ori ASF să dezmintă”, a cerut Cîțu.

Florin Cîțu a fost premier, a fost președinte al Senatului și președinte al PNL. Acum, el este senator PNL. Cîțu a avut permanent luări de poziție împotriva PSD. Cîțu a postat mesajul referitor la Ciolacu la data de 9 martie 2023.

Cu o zi înainte, la 8 martie, Ciolacu fusese întrebat de jurnaliști despre scumpirea polițelor RCA. Președintele Camerei Deputaților oferise un răspuns ambiguu: „este posibil să fie un faliment anunțat”. „Ştiţi foarte bine că este posibil să fie un faliment anunţat. Sunt ferm convins că Guvernul va interveni, aşa cum a mai făcut-o”, a spus președintele Camerei Deputaților.

Ciolacu a mai spus că „există anumite semnale pe piață că ar exista această posibilitate”. Președintele Camerei Deputaților a dezvăluit că un vicepreședinte al ASF i-a cerut o audiență și că președintele ASF a cerut să fie primit de premierul Ciucă. Pe de altă parte, ca președinte al Camerei Deputaților, Ciolacu primește informări și de la serviciile secrete.

Ministrul de Finanțe cere să existe cât mai multe companii de asigurări

Potrivit unui anunț al ASF, asigurările RCA se scumpesc în anul 2023 față de anul trecut. Creșterea de preț ar fi de circa 35 la sută. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, declara, miercuri, că avem nevoie de cât mai multe firme de asigurări pe piaţă, astfel încât competiţia dintre ele să ducă la scăderea preţurilor RCA.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă