La Mamaia, pe o plajă privată, urma să aibă loc concertul celebrului DJ scoțian Calvin Harris, chiar în acest weekend. Din păcate, se pare că evenimentul a fost anulat chiar în ultimul moment.
Concertul lui Calvin Harris s-a anulat
Concertul a fost pregătit de organizatorii Festivalului Saga și, potrivit unor surse Gândul.ro, se pare că acest eveniment nu ar fi fost pe placul autorităților din Constanța.
Acesta era primul concert al scoțianului în România și urma să se înâmple chiar pe 30 iulie 2022, mai exact, sâmbăta aceasta, pe o plajă din Mamaia.
Reprezentanții Saga au confirmat anularea evenimentului.
„Evenimentul urma să fie organizat pe un spațiu privat, pe plaja La Nueva Cucaracha. În ceea ce priveste autorizațiile pentru organizarea evenimentului, exista un protocol cu Primăria Constanța. Iar autorizația de organizare există, dar nu a fost înaintată de Saga sau Alda, ci de compania pe al cărui spațiu urmă să aibă loc show-ul,” au declarat pentru sursa citată reprezentanții Saga.
Droguri și decese la Festivalul SAGA
Reamintim că, în acest an la Festivalul SAGA, două persoane au murit din cauza consumului de droguri, iar oamenii au fost foarte revoltați din această cauză. Unul dintre tineri avea doar 25 de ani.
Mai multe persoane au ajuns la spital în stare foarte gravă în urma consumului de droguri.
În prima seară a festivalului, se pare că 30 de persoane au fost depistate cu substanțe interzise asupra lor.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!