O tânără de 22 de ani a fost reținută de Poliția Capitalei, fiind acuzată de furtul unei imprimante dintr-un echipaj al Brigăzii Rutiere.
Incidentul a avut loc pe 10 octombrie, în Sectorul 2 al Bucureștiului, iar autoritățile s-au sesizat din oficiu. În cadrul anchetei, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare în București și în județul Argeș, pentru a aduna probe în dosarul penal deschis pentru această infracțiune.
„La data menționată, la scurt timp după ce a fost sancționată contravențional, tânăra a sustras o imprimantă din dotarea polițiștilor, căzută de pe plafonul autospecialei pe partea carosabilă, punându-i pe polițiști în imposibiltatea de a intra în posesia bunului respectiv, atunci când aceștia s-au întors la locul evenimentului. Prejudiciul cauzat fiind estimat la aproximativ 2.750 de lei. Cercetările au fost preluate de către polițiști din cadrul Secției 8 Poliție
transmite Poliția Capitalei.