0.5 C
București
miercuri, 5 februarie 2025
AcasăInternaționalEgalitate sau discriminare? Un general german sugerează serviciul militar obligatoriu și pentru...

Egalitate sau discriminare? Un general german sugerează serviciul militar obligatoriu și pentru femei

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Carsten Breuer, Inspectorul general al forţelor armate germane, a sugerat recent ca și femeile să fie incluse în serviciul militar obligatoriu, dacă acesta va fi reintrodus, relatează dpa, potrivit Agerpres, întrucât „ar trebui asigurată egalitatea”.

În 2011, Germania a renunţat la serviciul militar obligatoriu, cu toate că legea continuă să permită recrutarea în caz de război sau alte tensiuni. Războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei a scos din nou în evidenţă deficienţele armatei germane provocânt în ultima perioadă o dezbatere privind reintroducerea serviciului militar obligatoriu.

Ministrul apărării, Boris Pistorius, a prezentat în iunie un plan privind un nou model de serviciu militar care ar urma să contribuie la completarea efectivelor armatei Germaniei.

Acum, Carsten Breuer, responsabilul militar cu cel mai înalt grad din armata germană, a declarat pentru grupul media german RND, că serviciul militar obligatoriu, în prezent suspendat, se aplică numai bărbaţilor, dar că, în opinia sa, „ar trebui asigurată egalitatea”.

Introducerea drepturilor egale în acest caz necesită o dezbatere politică şi socială, a adăugat Breuer. Ministrul Apărării, Boris Pistorius, intenţionează să introducă înregistrarea obligatorie, prin care tinerii trebuie să-şi declare disponibilitatea şi capacitatea de a efectua serviciul militar.

Femeile pot face şi ele acest lucru, dar pe bază de voluntariat.

Ministrul a descris ideea drept „serviciu militar selectiv”, cu scopul de a permite armatei să convoace numai pe cei „mai adecvaţi şi mai motivaţi” pentru instruire, potrivit sursei citate.

Noul model prezentat de ministrul Apărării prevede un serviciu militar de bază de şase luni, cu o opţiune de serviciu suplimentar voluntar de până la 17 luni. Carsten Breuer şi-a exprimat sprijinul pentru noul model de recrutare propus de ministrul Pistorius.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă