-0.3 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSportFotbalGuvernul va construi un stadion la Pitești, de aproape o jumătate de...

Guvernul va construi un stadion la Pitești, de aproape o jumătate de miliard de lei

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Guvernul Ciucă a aprobat alocarea unei sume de aproape o jumătate de miliard de lei pentru a construi un stadion la Pitești.

Decizia a fost luată în ședința Executivului din data de 11 ianuarie 2023. Documentul aprobat se numește „HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii Construire stadion «Nicolae Dobrin», str. Nicolae Dobrin, nr. 10, municipiul Piteşti, judeţul Argeş”.

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea stadionului ”Nicolae Dobrin” în municipiul Pitești.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 495 milioane de lei, iar durata de proiectare și execuție este de 36 de luni. Banii vor proveni din bugetul Ministerului Dezvoltării.

Complexul sportiv va avea 15.200 de locuri pentru spectatori și 457 de locuri de parcare. Construcția va fi realizată cu subsol, parter și trei etaje.

Stadion la Pitești, conform regulamentului UEFA

Prin acest proiect, se urmărește clasificarea ca stadion tip arenă sau stadion de capacitate mare și de categoria I – nivel internațional de competiție, conform prevederilor regulamentului Federației Române de Fotbal referitoare la criteriile de omologare, respectiv stadion de categoria 4, conform regulamentului „UEFA Stadium Infrastructure Regulations – Edition 2020”, a anunțat Guvernul României.

Noul ansamblu sportiv nu va fi doar pentru fotbal. Vor exista și spații de antrenament pentru sporturi conexe (lupte, box, judo, karate). Complexul va avea și o sală de forță.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă