-0.3 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăInternaționalO fundație islamică din Țările de Jos a ajuns ţinta unui atac...

O fundație islamică din Țările de Jos a ajuns ţinta unui atac prin incendiere

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Sediul de la o fundație islamică controversată din Țările de Jos a fost ţinta unui atac prin incendiere în acest sfârşit de săptămână, au anunţat sâmbătă anchetatorii, transmite DPA.

Clădirea din Veldhoven, o suburbie a oraşului Eindhoven, a fost serios avariată în atacul din noaptea de vineri, a indicat poliţia, precizând că nimeni nu a fost rănit, potrivit agerpres.ro.

Anchetatorii au cerut ajutorul potenţialilor martori.

Numeroşi locuitori protestaseră împotriva fundaţiei Islamplanning atunci când aceasta s-a mutat la Veldhoven în această vară, a relatat postul olandez NOS.

Fundaţia a atras atenţia asupra sa prin apariţiile unor predicatori care au avertizat împotriva homosexualităţii şi au pledat, printre altele, în favoarea pedepselor corporale.

Astfel, această fundație islamică din Țările de Jos a fost atacată prin incendiere de către persoane care urmează să fie identificate.

Doi morți și trei răniți în Olanda, după ce au fost atacați cu cuțitul

Atacurile s-au comis în seara zilei de joi. În urma acestora, un bărbat a fost reținut, însă motivul pentru care a atacat oamenii este necunoscut.

Două persoane – un bărbat și o femeie – au murit, în două incidente care au avut loc la câteva sute de metri distanță, într-o zonă rezidențială din nordul orașului Maastricht.

„A fost o bătaie, iar un bărbat a murit după ce a fost înjunghiat. Identitatea bărbatului este încă necunoscută. Suspectul a fugit și a înjunghiat o altă persoană, zece minute mai târziu. O femeie a fost ucisă, însă identitatea ei este necunoscută. În al doilea incident, alte două persoane au fost rănite și transportate la spital.

Ulterior, o treia persoană rănită a fost găsită în apropiere de o moschee”, a anunțat poliția olandeză, într-o declarație.

Motivul atacului este necunoscut, însă se pare că nu a fost de natură teroristă. O anchetă în acest caz este în desfășurare.

Premierul olandez Mark Rutte, prezent la Bruxelles, la un Summit european, le-a prezentat condoleanţe familiilor victimelor.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă