0.5 C
București
miercuri, 5 februarie 2025
AcasăInternaționalO rachetă Hamas a fost trasă asupra zonei de sud a Israelului

O rachetă Hamas a fost trasă asupra zonei de sud a Israelului

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Ramura armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a lansat sâmbătă o nouă rachetă cu rază de acţiune mai lungă asupra zonei de sud a Israelului, informează dpa, potrivit agerpres.ro.

Brigăzile al-Qassam au anunţat că au lansat o rachetă Ayyash 250 asupra oraşului-port Eilat, în punctul cel mai sudic al Israelului.

Aceasta este o rachetă produsă de Hamas, care, potrivit organizaţiei islamiste palestiniene, are o rază de acţiune de 250 de kilometri.

Armata israeliană a anunţat că un atac dinspre Fâşia Gaza a fost identificat în urma alertei cu rachetă în regiunea Arava, la nord de Eilat.

Proiectilul a fost interceptat de sistemul israelian de apărare antirachetă Arrow. Nu s-au înregistrat victime, potrivit primelor informaţii, au declarat paramedici.

Oraşul-port Eilat de la Marea Roşie găzduieşte numeroase persoane ce au fost evacuate din sate după masacrul declanşat de Hamas în zona de frontieră cu Fâşia Gaza pe 7 octombrie. În total, circa 250.000 de israelieni şi-au părăsit casele din cauza războiului în Gaza şi a luptelor de la frontiera cu Libanul.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă