Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a îndemnat marţi la o dezescaladare imediată a ostilităţilor dintre Rusia şi Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.
Lovituri mortale au lovit marţi blocuri de locuinţe din Ucraina şi o regiune frontalieră rusă, în timp ce valuri de atacuri aeriene au rănit zeci de persoane şi au determinat Kievul să ceară Occidentului accelerarea livrărilor de arme.
„Escaladarea ostilităţilor este alarmantă, zeci de civili au fost ucişi în Ucraina şi Rusia. Dreptul internaţional umanitar interzice atacurile fără discernământ şi atacurile împotriva instalaţiilor civile”, a declarat Biroul ONU pentru Drepturile Omului pe reţeaua socială X, fostă Twitter.
„Volker Türk îndeamnă la măsuri imediate de detensionare, de protecţie a civililor şi de respectare a dreptului internaţional”, potrivit sursei.
Bombardamentele, în principal asupra Kievului şi nord-estului oraşului Harkov, au avut loc la mai puţin de 24 de ore după ce preşedintele rus Vladimir Putin a promis că va intensifica loviturile aeriene în urma unui atac ucrainean fără precedent asupra oraşului rus Belgorod.
Atacurile de marţi sunt urmarea unei escaladări a războiului în ultimele zile, Rusia lansând vineri un val de lovituri asupra oraşelor ucrainene, printre care Kiev, soldate cu moartea a 39 de persoane.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!