-0.3 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăPoliticăParlamentarii, chemați din vacanță, după demisia directorului SRI

Parlamentarii, chemați din vacanță, după demisia directorului SRI

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca luni, începând cu ora 12,00, să aibă loc o şedinţă de plen comun în care să fie declarată vacantă funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, după demisia lui Eduard Hellvig.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, o scrisoare prin care le propune să ia act de retragerea din funcţia de director SRI a lui Hellvig.

„În temeiul prevederilor art. 65, alin. 2, lit h din Constituţia României şi ale art. 23 din legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii cu modificările şi completările ulterioare, vă propun să luaţi act de retragerea din funcţia de director al SRI a lui Eduard Hellvig şi să declaraţi vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens”, se arată în documentul transmis de Iohannis.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă