-0.8 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânia a avertizat NATO încă din 2013, înainte de ocuparea peninsulei Crimeea,...

România a avertizat NATO încă din 2013, înainte de ocuparea peninsulei Crimeea, că Rusia reprezintă o amenințare

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Conducerea Armatei Române a avertizat NATO încă din anul 2013, deci cu un an înainte de ocuparea peninsulei Crimeea, că Rusia reprezintă o amenințare, a declarat generalul ( r ) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.

Generalul Dănilă a făcut această dezvăluire într-un interviu acordat publicației Aktual 24. Interviul a fost publicat la data de 28 august 2023.

Generalul de aviație Ștefan Dănilă a fost șef al SMG în perioada anilor 2011 – 2015, adică înainte ca Rusia să ocupe peninsula Crimeea (2014) cât și după ce Rusia a comis acea agresiune.

„Despre pericolul unei agresivitati a Federatiei Ruse față de NATO, noi fiind parte în partea de graniță NATO, am avut informatii si am sesizat acest lucru din 2013. Cu un an înainte, în 2013, a fost o analiză făcută la nivelul conducerii statului român, de fapt in CSAT, si in baza evaluarii facute de catre serviciul de Informații Militare, de către Statul Major General în CSAT, s-a aprobat ca România să solicite NATO introducerea Federatiei Ruse in registrul de amenintari al Aliantei. Am transmis solicitarea la conferinta Comitetului Militar din septembrie, de la Budapesta. Aceasta solicitare a fost respinsa in Comitetul Militar de catre mai multe state care au spus ca noi avem o relatie din ce in ce mai buna cu Rusia si nu se pune problema”, a explicat, acum, generalul Ștefan Dănilă.

El precizează că, în perioada în care era șef al SMG, i-a semnalat personal chestiunea legată de amenințarea Rusiei generalului Breedlove, când acesta a vizitat România. Generalul american Philip Breedlove a fost comandantul suprem al forțelor NATO din Europa între anii 2013 – 2016. Cei doi generali, Breedlove și Dănilă, s-au întâlnit în România în ianuarie 2014.

Direcția de Informații Militare, care a elaborat primul avertisment legat de Rusia, este o componentă subordonată Statului Major General al Armatei Române.

Apoi, după ce Rusia, în anul 2014, a invadat Crimeea, țările care înainte fuseseră în dezacord cu România, exprimându-și aprecierea față de Rusia, n-au mai încercat să nege această amenințare.

De altfel, după ce Rusia a invadat Crimeea, NATO a avut o reuniune în Țara Galilor, unde a decis măsuri speciale de protejare a Flancului Estic al NATO, împotriva Rusiei. În 2014, NATO a decis înființarea primelor trei Grupuri de Luptă pe Flancul Estic, iar ulterior, în anul 2022, s-au adăugat alte trei Grupuri de Luptă. Una dintre aceste șase unități multinaționale se află în România.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă