România nu are legislație care să permită doborârea unor drone la intrarea în spațiul său aerian
Miercuri, 11 septembrie, membrii Comisiei de Apărare din Senat l-au invitat pe ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvar la o discuție despre schimbarea legislației, în ceea ce privește reacția la cazurile în care drone amenință securitatea națională.
Potrivit unor surse parlamentare, discuțiile privind modificarea Legii Apărării Naționale au intrat într-o nouă fază, cu scopul de a permite Armatei Române să doboare drone sau alte obiecte neidentificate care survolează teritoriul național, inclusiv pe timp de pace.
Analistul militar, Ion Petrescu, a declarat în exclusivitate pentru România Liberă că „Nu militarii, ci doar parlamentarii poartă răspunderea unei lacune deplorabile, în sistemul de prevederi legale, utile acum Armatei României, nu după alegerile prezidențiale”. Analistul militar a mai precizat și că „rămâne de văzut dacă la nivelul legislativului românesc se va acționa cu celeritate sau se va opta pentru clasicul… festina lente”.
Mircea Geoană a declarat la Radio Zu că „Pentru a fi totul clar, în cazul unei situații de urgență, trebuie să știm cine are autoritatea să intervină, cum se lucrează cu NATO, cât de multe din forțele românești se implică și cum trec ele sub comanda NATO”.
Mircea Geoană a precizat și că NATO tratează „în mod serios”, fiecare incident de acest fel.
„Avem informații în timp real despre astfel de incidente. Împreună cu Aliații vom discuta aici, la NATO, un mecanism clar: cine ce face, în ce ordine și cu ce autorizație. Este, dacă vreți, un fel de bucătărie procedurală pe care trebuie să o facem împreună cu toți aliații, pentru a fi siguri că orice incident e tratat cu seriozitate. Dacă e ceva grav, să reacționăm cu toată forța NATO, dacă e doar un incident, să fim siguri că nu sărim calul și nu ne transformăm în ceva și mai complicat”, a mai explicat Mircea Geoană.