Lion Capital, fosta SIF Banat – Crișana, a fost acționată în instanță de judecată de către o companie britanică, pentru că i-ar fi furat denumirea.
“Lion Capital aduce la cunoștința investitorilor că Tribunalul București a comunicat acțiunea formulată în cadrul dosarului nr. 38735/3/2023 de către reclamanta Lion Capital LLP, persoană juridică de naționalitate britanică, având ca obiect un litigiu în materie de proprietate intelectuală cu privire la utilizarea numelui comercial „Lion Capital” de către societatea noastră.
Lion Capital va informa investitorii cu privire la orice eventuale situații semnificative care vor apărea cu privire la derularea litigiului care face obiectul prezentului raport curent”, a raportat Lion Capital la Bursa de Valori București și la Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Documentul este semnat de directorul general al Lion Cpital, Bogdan Drăgoi.
Nu a fost încă fixat un termen de înfățișare.
Citește și:
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!