Doi activiști italieni pentru combaterea schimbărilor climatice care s-au lipit de baza uneia dintre cele mai faimoase statui din muzeele Vaticanului trebuie să plătească aproape 30.000 de euro (32.232 de dolari) pentru daune, a decis, luni, un tribunal penal din Vatican, potrivit Reuters.
Guido Viero și Laura Zorzini, din grupul Ultima Generazione (Ultima Generație), au protestat în luna august. Sculptura Laocoon înfățișează un preot din Troia care a încercat să își avertizeze concetățenii să nu ia în primire calul de lemn al grecilor.
Tribunalul Statului Cetății Vaticanului, care are judecători laici și nu religioși, au hotărât ca Viero și Zorzini să plătească împreună 28.148 de euro pentru daune, către autoritățile Vaticanului și 1.000 de euro pentru cheltuieli de judecată.
De asemenea, aceștia au fost condamnați la nouă luni de închisoare cu suspendare fiecare, plus amenzi de aproximativ 1.500 de euro fiecare.
Ultima Generazione a efectuat mai multe proteste de profil înalt în Italia, vizând adesea opere de artă sau monumente. Luna trecută, aceștia au turnat cărbune diluat în emblematica Fontana di Trevi din Roma, iar apa a devenit neagră.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!