-0.3 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSportFotbalVictorie pentru Anca Todoni! Românca merge în turul doi la Wimbledon

Victorie pentru Anca Todoni! Românca merge în turul doi la Wimbledon

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni, la debutul său într-un turneu de Mare Șlem, a reușit să se califice în turul al doilea la Wimbledon, învingând-o pe sârboaica Olga Danilovic cu scorul de 7-5, 6-1.

Todoni, în vârstă de 19 ani și ocupanta locului 142 în clasamentul mondial WTA, a venit din calificări și a obținut victoria într-o oră și 23 de minute în fața Danilovic (23 ani, locul 116 WTA).

Românca și-a luat astfel revanșa după ce Danilovic o învinsese în calificările de la Roland Garros anul acesta, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-1, în primul tur.

Initial, Anca Alexia Todoni urma să joace cu italianca Elisabetta Cocciaretto (23 ani, locul 41 WTA), dar aceasta s-a retras din competiție.

Todoni a dominat statistica meciului în fața Danilovic, având 17 lovituri câștigătoare față de 14 ale adversarei și mai puține erori neforțate, 14 față de 27.

Prin victoria sa, românca a câștigat un cec în valoare de 93.000 de lire sterline și 110 puncte WTA. În turul secund, Anca Todoni va întâlni o jucătoare americană, urmând să fie adversara ei fie Coco Gauff, fie Caroline Dolehide.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă