Warren Buffett donează aproximativ 870 de milioane de dolari către patru fundații de înainte de sărbătoarea „Ziua Recunoștinței”, notează CNN.
Donațiile sunt sub formă de acțiuni. Potrivit unui comunicat de presă, 1,5 milioane de acțiuni vor merge către Fundația Susan Thompson Buffett, care poartă numele soției sale. Alte 900.000 de acțiuni vor fi împărțite în mod egal între trei organizații de caritate conduse de copiii săi.
Buffett a afirmat că donațiile „completează anumite angajamente pe viață pe care le-am făcut în 2006 și care vor continua până la sfârșitul vieții mele (am 93 de ani, mă simt bine, dar sunt conștient că ‘am intrat în prelungiri’)”.
Anul trecut, a donat aproximativ 750 de milioane de dolari către aceleași fundații. El face aceleași donații în fiecare an din 2006.
Într-o scrisoare adresată acționarilor, Buffett a scris că el și copiii săi „au o convingere comună că averea dinastică, deși este legală și comună în mare parte din lume, inclusiv în Statele Unite, nu este dorită”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!