» In judetul Vaslui exista un deal botezat de localnici Movila lui Burcel. Legenda spune ca stefan cel Mare ar fi daruit aceste pamanturi unui fost soldat de-al sau, ranit in lupta.
» Un calugar arhimandrit, doctor in filologie si teologie, a inceput sa construiasca aici o manastire si un camin pentru adapostirea zecilor de batrani din satele din jur ramasi singuri pe lume.
Ne intampina un om intre doua varste, cu o barba lunga si ochi surazatori. Ca si stapanul ei, casa are ceva iesit din comun, prin felul in care a fost ridicata, pe niste piloni din beton, astfel incat intregul corp, din lemn, nu atinge pamantul, pare mai degraba ca pluteste in aer. Interiorul te invaluie repede intr-un aer familiar. Camerele sunt pline de carti si fotografii. Prezenta cartilor nu e deloc intamplatoare, atat timp cat gazda noastra, stefan Gusa, are doctoratul in filologie si teologie, iar acum isi pregateste lucrarea de doctor in filosofie. A scris doua carti si mai mult de 100 de studii in domeniile pe care le stapaneste. Pe acest om l-am intalnit in pustiu, chiar pe coama unei movile, undeva in inima Moldovei, intr-un loc care pastreaza si azi o legenda de pe timpul lui stefan cel Mare.
Stefan ce Mare si soiman Burcel
Drumul de la Barlad spre Vaslui e dominat la un moment dat de o forma de relief ciudata, ca un pinten iesit dureros din strafundul pamantului. Tentatia de a vedea ce e acolo depaseste gandul celui care ar vrea sa treaca mai departe nepasator. si cum toata Moldova e plina de mituri cu stefan cel Mare, nu se putea ca si aici, in dreptul comunei Codaesti, sa nu ramana o farama din vremurile cele vechi. E chiar povestea movilei. Toata lumea din zona o stie drept Movila lui Burcel. Se spune ca soiman Burcel era un razes care scapatase, din cauza ranilor suferite in razboaie. Atat de sarac era taranul incat nu avea unelte sa munceasca pamantul, asa ca numai duminica robotea, impingand la plugul luat cu imprumut, cand ceilalti sateni se odihneau, in zi sfanta.
S-a intamplat ca voda sa treaca intr-o duminica pe langa movila cu pricina, unde muncea fostul ostean. Auzind povestea pricajitului, stefan a scris pe data un uric (act de proprietate vesnica) prin care Burcel a fost improprietarit, cu tot cu urmasii sai, astfel incat "in veac" sa stapaneasca movila care ii poarta si azi numele. Dar nu e doar o simpla poveste, pentru ca se pastreaza documente care arata ca in 1632 un urmas al lui Burcel a fost la judecata pentru a-si apara pamantul. Cel care se numea atunci Vasile Burcel i-a aratat judecatorului uricul scris de stefan cel Mare in 1498, astfel incat omul si-a aparat proprietatea contra celor care au vrut s-o ia cu japca.
Fulgerul din Duminica Tomii
Vremurile au trecut, la fel si oamenii. Doar movila a ramas "strajerul" timpului. Dar uite ca, la aproape 500 de ani de cand Burcel se opintea pe magura sa, un alt om a urcat pe acelasi deal si s-a apucat de lucru, ca sa ridice o manastire inchinata lui stefan cel Mare. Astfel incepe o alta poveste, din 1996 incoace, a calugarului stefan Gusa, venit tocmai de la Putna. Poate nu e intamplator ca, atunci cand s-a calugarit, omului i-a fost tras la sorti chiar numele stefan. A vrut sa ridice lacasul de cult chiar pe movila, nu departe de Vaslui si de fosta curte domneasca a marelui voievod. Staretul ne spune ca mult timp a mers cu "caciula in mana", pana sa faca rost de bani, a alergat si dupa actele necesare, sa obtina toate autorizatiile de care avea nevoie. Cand a inceput constructia, ajutorul l-a primit mai mult de la localnici, asa ca lucrul a mers greu.
Biserica mare, din piatra, n-a fost terminata nici pana in ziua de azi. Exista, in schimb, o biserica mai mica, din lemn, care are, la randul ei, o istorie pe cat de scurta, pe atat de zbuciumata. Edificiul a fost sfintit, cand i s-a pus temelia, cu hramul Sfantului Toma, dar i s-a schimbat ocrotitorul, in ziua inaugurarii, primind inchinarea sfintilor imparati Constantin si Elena. O fi sau nu ceva la mijloc, nimeni nu stie, dar cert e ca biserica a fost atinsa de un fulger si a ars din temelii in 2005. Culmea e ca necazul s-a petrecut chiar in Duminica Tomii. Cladirea a fost refacuta, iar azi poarta numele primului sau ocrotitor, Sfantul Toma.
Pensie de 24 de lei
De cand manastirea inchinata lui stefan cel Mare a prins contur, oamenii din satele invecinate, mai ales batranii, au inceput sa urce pe Movila lui Burcel, de parca toti ar cauta izbavirea intr-un loc de legenda. Statisticile oficiale arata ca judetul Vaslui e cel mai sarac din tara. Dar dincolo de cifrele seci sunt destinele celor pe care staretul Gusa i-a cunoscut in ultimii ani. "Veneau la mine si ma intrebau daca am unde sa-i adapostesc, pentru ca au ramas singuri si nu mai razbat viata. Au pensii de agricultor, de 24 de lei pe luna, de 50 sau 80 de lei", ofteaza staretul. Asa s-a apucat barbatul sa ridice un camin, tot pe coama dealului, punand si bazele Fundatiei "Movila lui Burcel". Cladirea cu trei etaje, unde pot fi cazate 54 de persoane, e deja pregatita pentru noii locatari, dupa sase ani de truda. Suntem condusi in cateva camere, mici, dar curate, fiecare cu cate doua paturi. Ajungem si in sala de mese, impunatoare, mai ales datorita peretilor acoperiti cu fresce din invataturile biblice.
Scrisori pentru bogatii din "Top 300"
Dar totul este incremenit. Caminul nu e inca locuit. si asta din cauza ca nu exista apa. Dealul e sterp. Are nevoie de puturi foarte adanci. "Am primit mereu promisiuni ca voi fi ajutat, dar nu s-a intamplat nimic. E o lucrare de mare amploare", adauga barbatul, referindu-se si la banii promisi la un moment dat de autoritatile judetene. A vrut sa acceseze fonduri SAPARD. N-a reusit din cauza birocratiei. Ne spune si de scrisorile adresate milionarilor din "Top 300", dar incercarea s-a terminat cu un esec. "Le-am scris la toti din catalogul acela al bogatilor. Majoritatea nu mi-au raspuns. Doar cativa mi-au dat niste explicatii evazive, ca sunt ocupati cu alte treburi", conchide omul in sutana. Ultima sa speranta e legata tot de un ajutor local, o firma specializata in foraje, asa incat e posibil ca, de la toamna, batranii sa-si poata duce viata la inaltime, in zona unui "monument istoric cu valoare memoriala". Asa e catalogata, in actele statului, Movila lui Burcel.
Salasul singuraticilor
E ora pranzului. Batranii care mai pot umbla fara ajutor ies din camerele lor si se duc la bucatarie, de unde vor lua bucata de paine si castronul cu mancare. Acesta e ritualul zilnic. Apoi se intorc in camarutele lor, se asaza pe marginea patului, pun bucatele pe o masuta si incep sa manance, incet, fara graba, cu miscari care pentru unii inseamna deja un efort destul de mare, dupa varsta ori suferinta pe care le au. Se uita la noi, strainii, fara sa fie suspiciosi, desi n-au mai vazut de multa vreme necunoscuti care sa le puna atatea intrebari. Ne cerem scuze ca ii deranjam, dar Marita Rotaru, prima care ne iese in cale, zice ca nu se grabeste sa manance. "Doar am toata viata in fata", se pune pe glumit femeia de 84 de ani. O intrebam despre viata ei. Sta putin si se gandeste, parca si-ar scotoci prin amintiri, apoi cade pe ganduri. A gasit un trecut plin de amaraciune.
De-asta i-a fugit zambetul de pe chip. A muncit la o fabrica din Piatra Neamt. Barbatul i-a murit la 46 de ani si a lasat-o cu trei copii de crescut. Doi dintre ei au murit, iar al treilea e pensionat pe caz de boala. "Am ramas singura", spune batrana punandu-si mainile in poala, apoi se asaza pe o lavita si tace. De un an a venit la chiliile calugaritelor. "Poate apucam sa ne mutam sus, pe movila", privesc ochii inlacrimati spre manastirea de sus. Aici, la baza dealului, unde e si o mica ferma, zece calugarite au grija de 18 varstnici, de cativa ani incoace, in cadrul aceluiasi proiect al staretului Gusa.
Oameni si movile
Cu siguranta ca povestea Movilei lui Burcel nu se va incheia niciodata. Doar traitorii de aici vor fi altii, o data cu trecerea vremii. Cel care se osteneste azi pe culmea aceea, arhimandritul doctor stefan Gusa, ne spune, la plecare, care e crezul sau ca om al bisericii. "Daca fiecare preot din tara asta ar avea grija de sarmanii din comunitatea pe care o pastoreste, ar fi mult mai bine", auzim cuvintele apasate ale carturarului. si movile mai multe, ca aceasta, poate ar fi bine sa existe…
