Argentina a anunțat lotul lărgit, format din 30 de jucători, pentru Mondialul de fotbal din Brazilia, desfășurat între 12 iunie – 13 iulie. Alături de vedete, precum Messi și Sergio Aguero, au fost selecționați și veterani ai naționalei sud-americane.
Alejandro Sabella, selecţionerul naţionalei Argentinei, îl are în lot și pe fundașul lui Getafe, Lisandro Lopez, antrenat de Cosmin Contra. Argentina va avea însă și o absenţă foarte importantă, cea a lui Carlos Tevez, atacantul campioanei Italiei, Juventus Torino.
Lotul de 30 de jucători al Argentinei:
Portari: Mariano Andujar (Catania), Sergio Romero (AS Monaco), Agustin Orion (Boca Juniors);
Fundaşi: Lisandro Lopez (Getafe), Hugo Campagnaro (Internazionale Milano), Federico Fernandez (SSC Napoli), Pablo Zabaleta (Manchester City), Ezequiel Garay (Benfica Lisabona), Marcos Rojo (Sporting Lisabona), Jose Basanta (Monterrey), Nicolas Otamendi (Atletico Mineiro), Martin Demichelis (Manchester City), Gabriel Mercado (River Plate);
Mijlocaşi: Javier Mascherano (FC Barcelona), Jose Sosa (Atletico Madrid), Augusto Fernandez (Celta Vigo), Ricky Alvarez (Internazionale Milano), Lucas Biglia (Lazio Roma), Ever Banega (Newell's Old Boys), Fernando Gago (Boca Juniors), Maxi Rodriguez (Newell's Old Boys), Enzo Perez (Benfica Lisabona), Fabian Rinaudo (Catania);
Atacanţi: Lionel Messi (FC Barcelona), Angel Di Maria (Real Madrid), Rodrigo Palacio (Internazionale Milano), Gonzalo Higuaín (SSC Napoli), Sergio Aguero (Manchester City), Ezequiel Lavezzi (Paris Saint-Germain), Franco Di Santo (Werder Bremen).
Argentina va juca în grupa F, la turneul final al Cupei Mondiale, alături de reprezentativele Nigeriei, Bosniei-Heţegovina şi Iranului. Lotul final, în care vor mai rămâne doar 23 de jucători, va trebui definitivat până la data de 2 iunie.