1865. S-a născut scriitorul englez Rudyard Kipling, laureat Nobel („Cărțile junglei”, „Kim”, „Stalky&Comp.”).
1703. Cutremur puternic în Tokio soldat cu 37 000 de morți.
1906. Iran devine monarhie constituțională.
1916. A murit misticul rus Rasputin.
1944. A murit scriitorul francez Romain Rolland, laureat Nobel.
1947. Regele Mihai este obligat să abdice şi să părăsească ţara. Se instaurează dictatura comunistă. Din Prezidiul Provizoriu al noii Republici Populare Române (RPR) au făcut parte: Gheorghe C. Stere, Mihail Sadoveanu, C.I. Parhon, Ștefan Voitec și Ion Niculi. Imnul de stat al RPR a fost, din 1948 până în 1953, Zdrobite cătușe, schimbat apoi de Te slăvim, Românie! (rămas imn de stat și după proclamarea Republicii Socialiste România, până în 1977).
1950. Vietnam, Laos și Cambogia devin state independente.
1976. Se constituie societatea româno-franceză Oltcit.
1993. Israelul și Vaticanul stabilesc relații diplomatice.
2006. A fost executat, la Bagdad, preşedintele irakian Saddam Hussein.
2008. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a semnat reforma constituţională prin care mandatul prezidenţial este prelungit de la patru la şase ani.
2010. A încetat din viaţă Roberto "Bobby" Alfonso Farrell, component al trupei Boney M.
Citește și:
Focul de la Sankt Petersburg. Carmen Sylva. Densușianu. Rilke. Baumgarten. Duca.
Planeta pitică. Oberth. Baba. Tarkovski. Bolero. Sontag. Prima proiecție. Teleenciclopedia.
Sfânta Sofia. Vianu. Kepler. Darwin. FMI. Pasteur. Eiffel. Horia și Cloșca. Ciucurencu.