La fix a apărut sondajul INSCOP, institut apropiat serviciilor. Mircea Geoană este cotat cu aproape 25 % dintre opțiunile românilor pentru prezidențiale.
N-are sens să intrăm în detaliile conceperii, metodei și a folosirii bazelor de date de către operatori!
Sondajul a apărut la momentul oportun. Pentru a nu zice altceva, ce ne stă pe limbă, îl calificăm drept un sondaj de calibrare, de modelare – dacă vreți.
Unu din patru români l-ar vrea pe Geoană președinte. Am zice „Wow!”
Nu e important să căutăm înțelesurile ascunse ale acestei cifre. Nici să clarificăm metoda de cercetare. Ce rost are să ne mirăm cum de unul din patru români știe că Mircea Geoană va fi candidat la președinție? Îndeobște, măsurătorile cantitative și calitative se fac doar în urma unei minime campanii de promovare a mărcii, serviciului sau produsului. Pur și simplu, n-are rost să fim sceptici. Mircea Geoană se întoarce – care va să zică – în serviciul patriei.
Mesajul e glonțul magic
Important e ce se transmite, nu interpretările analiștilor. Mesajul e glonțul magic, aveam să învățăm în anii studenției.
INSCOP, instituție condusă de Remus Ștefureac, a transmis de mai multe ori gloanțele magice ale hegemonului.
citește și: Slovacii mătură progresiștii de la putere
Cel puțin în faza asta, știm doar că PSD și PNL au decis să candideze pe liste separate. Le-a venit liderilor partidelor din coaliție mintea cea de pe urmă. Am reclamat de mai multe ori că o alianță între cele două formațiuni, nu că ar fi contra firii, ci de-o ineficiență crasă, electoral vorbind. Deci, dacă am înțeles bine, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se vor alinia în cursa prezidențială. Cam așa arată tabloul. Se vor concura între ei. Și cu Mircea Geoană, pe de trei. Va câștiga cine bate palma mai bine…
Cine va lua prima electorală?
Dacă domnul președinte Klaus Iohannis ajunge printr-o minune ministru de externe al UE, în vara viitoare, președintele Senatului, adică domnul Ciucă, va fi pentru scurt timp președinte interimar, ceea ce-i va da o șansă în plus să acumuleze mai multe puncte electorale.
Din practica de consultanță politică, știm că partidele aflate la guvernare nu mai au bazin de expansiune, oricât s-ar da peste cap și oricâte campanii de relații publice ar desfășura în terenul electoral.
Deci, avem un Marcel Ciolacu, lider PSD și premier, la scorul partidului: în jur de 28-29 %. Nicolae Ciucă ar putea urca la 19-20%, scorul partidului, beneficiind de-o primă electorală, datorată poziției de șef ad interim.
Pentru a-și menține această cotă electorală – strategii puterii știu de ce! – atenția alegătorilor trebuie mutată înspre altceva. Și acel altceva, în acord cu euroatlanții, e Mircea Geoană.
Actualul secretar general adjunct al NATO poate fi soluția salvatoare pentru coaliția PSD-PNL. Candidând independent (cu șanse) – iată o premieră pentru România – ar putea coagula speranțele celor 46 % dintre români, față de 64 – media europeană, care cred că membership-ul UE e un lucru bun. Miza nu e filoeuropenismul românilor, în scădere dramatică după criza Schengen, războiul din Ucraina și mărirea costurilor vieții, ci încrederea în NATO.
Românii sunt mari fani NATO
Peste 70 % dintre români, conform ultimelor cercetări sociale, cred că apartenența la NATO a țării noastre e un lucru bun. De altfel, încă de la începutul conflictului din estul ucrainean, i-am spus domnului Kuzmin, ambasadorul Rusiei, în cadrul unui interviu mediat de noile tehnologii, că găinușele mele sunt protejate de umbrela NATO. Ulterior, am aflat că o serie de rachete Patriot sunt parcate la mai puțin de 20 km distanță de cotețele lor.
Românii se simt protejați de NATO. Aici e șozul ecuației predicției electorale de anul viitor. O discuție angajată și aplicată despre rolul României în noile formate de putere l-ar putea avantaja pe Mircea Geoană. Doar că abaterea de la temele zilei trebuie făcute delicat și cu mult profesionalism. Dacă va avea și un proiect de țară, care să ne poziționeze ca lider regional, nu doar pivot al Americii, va beneficia și de bonusurile electorale. Măiestria strategilor profesioniști este să creeze visul. Și amărâtul are dreptul la visare, la fel ca dijmuitorii contractelor grase de înzestrare militară. Visul e tonifiant. Nu provoacă nici dureri, nici spasme.
Mircea Geoană și efectul Nuland al alegerilor din 2009
Mircea Geoană mai are atu-ul că memoria colectivă e scurtă. Lumea a uitat cum a pierdut alegerile prezidențiale din 2009, când Traian Băsescu l-a învins cu metoda „nuland-n poartă.”
Dacă va ști să fructifice inteligent cartea NATO, nu doar consecințele apartenenței țării noastre, și va livra un concept regional de apărare a întregii zone, va țâșni în fruntea plutonului. Interesul euroatlantiștilor e ca finala să nu se joace cu George Simion în platoul dezbaterii finale. Poate că și de aceea, instituția de moravuri fine l-a dat câștigător pe Mircea Geoană în finala cu liderul AUR.
citește și: Cronica prăbușirii Americii în socialismul-progresist
Ecuația Geoană – candidat la președinție e pansament pentru rănile partidelor din coaliție.
Dacă vor mai scoate strategii pădurilor și alți iepuri electorali, vor mai crea purcoaie de partidulețe, cu pretenții suveraniste, și vor arunca în luptă acoperiții, doar așa se scapă puterea de Simion în finală.
Mircea Geoană e iepurele coaliției. Va alerga pe turnantă cu blazonul independentului pe piept și cu bocancii poleiți cu aurul NATO, evident contra AURarilor.
În sondajele făcute pe bune, suveranismul domină în încrederea românilor. Pentru a fi stăvilit curentul, se vor lansa fel de fel de petarde și artificii, doar – doar nu se coagulează un pol alternativă.
Mircea Geoană e soluția perfectă, nu doar pentru pivotul România, ci și pentru durerile guvernamentale. Situația ar fi salvată, cel puțin pentru cinci ani de zile.PSD și PNL ar putea continua guvernarea. Mai mult, atât Casa Albă, cât și Pentagonul nu au obiceiul să vorbească la telefon cu mai mulți. Preferă să sune președintele. Că-i dau o șapcă sau o bască, acestea sunt amănunte de culoare.
Sfătuit de către consilieri să sune mai des liderii europeni, Lindon Johnson, președintele care a coborât siglele CIA de pe prăvăliile din țările bătrânului continent, ar fi întrebat care este numărul de telefon ar Europei. Acesta este un banc pe care l-am auzit în timpul unui fellowship la Casa Albă.
Mircea Geoană e colacul de salvare al actualei coaliții de guvernare și al crucișătoarelor lipsă din Marea Neagră. Jucat deștept, poate fi prizat de electori. Vine cu șansa outsider-ului. Aruncarea lui în luptă e win-win.
Dar, din toată povestea asta, unde e România?
VOCILE LUMII
Libertatea
Potrivit cercetării INSCOP, Geoană (independent) ar obține 24,6% dintre opțiunile celor care spun sigur că ar merge la vot, urmat de actualul premier și președinte PSD, Marcel Ciolacu, cu 21,4% și de liderul AUR, George Simion, cu 18,5%. Pe locul 4 se află președintele PNL, Nicolae Ciucă, cu 12,8%, urmat de Diana Șoșoacă, cu 8,4% și de Cătălin Drulă, cu 5,4%. Fostul premier Dacian Cioloș este creditat cu doar 3,4%, scrie Libertatea.