Traian Băsescu așteaptă finalizarea numărării voturilor pentru a vedea dacă Partidul Mișcarea Populară reușește să intre în Parlament cu procentul minim de 5%.
„PMP și-a luat ”aurul” înapoi din ultimele 5 secții de votare numărate din Republica Moldova!!!!!”, a scris luni, enigmatic, Traian Băsescu, într-o postare pe Facebook. Fostul președinte al României a adăugat apoi: „Dacă este și suficient, rămâne de văzut!!!!!”
Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Electoral Central la ora 11.00, după centralizarea proceselor verbale din 12.228 secții de votare, reprezentând 62,54%, PMP are Camera Deputaților un procent de 4,69%, iar la Senat 4,77%, puțin sub pragul minim de 5%.