-0.1 C
București
vineri, 7 februarie 2025
AcasăPoliticăUn parlamentar european acuză: Legile justiției sunt inacceptabile, iar situația e ciudată

Un parlamentar european acuză: Legile justiției sunt inacceptabile, iar situația e ciudată

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Europarlamentarul german Peter Simon (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor – S&D, din care face parte şi PSD) a declarat la RFI că acţiunile Parlamentului privind legile justiţiei sunt „inacceptabile” şi a calificat situaţia din România drept „ciudată”. El s-a arătat „absolut sigur că evenimentele din prezent sunt cel puţin un motiv pentru Comisia Europeană să se gândească mai bine dacă e timpul să deschidă o procedură de infringement”.

„Din punct de vedere european, e puţin ciudat că în România lupta împotriva corupţiei, lupta pentru întărirea justiţiei, lupta pentru sprijinirea procurorilor în desfăşurarea meseriei lor nu este îmbunătăţită, ci, dimpotrivă, este împiedicată. E un pic ciudat. În mod normal, te-ai aştepta ca un stat membru al UE să încerce să devină mai bun din această perspectivă, dar în România se întâmplă pe dos. Încet-încet, ne obişnuim cu asta, vedem ce se întâmplă în Polonia, vedem evoluţiile din Ungaria, trendul este de slăbire a sistemului judiciar. Este complet inacceptabil. Cred că e bine că pe de o parte publicul din România şi pe de altă parte şapte ţări europene i-au spus clar Guvernului de la Bucureşti că se află pe un drum periculos”, a declarat europarlamentul german. 

Întrebat dacă crede că România riscă sancţiuni europene, după model polonez, el a spus că evenimentele din prezent sunt cel puţin un motiv pentru Comisia Europeană să arunce o privire mai atentă asupra situaţiei, să se gândească mai bine dacă e timpul să deschidă o procedură de infringement.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă