0.5 C
București
miercuri, 5 februarie 2025
AcasăSănătateBază sportivă de 3 milioane euro, construită de CJ Dolj la Craiova

Bază sportivă de 3 milioane euro, construită de CJ Dolj la Craiova

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Consiliul Judeţean Dolj va construi o bază sportivă în apropierea Aeroportului Craiova. Valoarea proiectului, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, se va ridica la peste 3 milioane euro.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat planurile pentru baza sportivă, care va cuprinde printre alte facilități și două terenuri de fotbal, două de tenis şi baschet, o pistă de alergare şi o zonă de agrement.

"Investiţia CJ Dolj aprobată spre finanţare, care este în valoare de peste trei milioane de euro, se referă la proiectul bazei sportive din aproprierea Aeroportului Craiova. De asemenea, vestea vine într-un moment fast pentru Craiova fotbalistică, pentru că din anul competiţional viitor vom avea o reprezentantă a Băniei în prima ligă (n.r. – CSU Craiova). Prin acest proiect, pe o suprafaţă de patru hectare, se vor construi două terenuri de fotbal, unul cu iarbă şi unul artificial, două terenuri de baschet şi tenis, o pistă de alergat, două piste de bowling. Investiţia prevede şi un perete pe care iubitorii de alpinism se pot căţăra, o zonă de agrement, o alta de vestiare, dar şi una de recuperare", a precizat Prioteasa, potrivit Mediafax.

Marilena Bogheanu, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională S-V Oltenia, a explicat că aportul Consiliului Judeţean este în proporţie de 50 la sută. "Cofinanţarea este de 50 la sută, ceea ce implică un efort financiar extraordinar de mare din partea CJ Dolj, pentru a asigura sumele necesare într-un interval relativ scurt, deoarece investiţia trebuie încheiată până la finele anului 2015. Nu va fi uşor, dar sunt ferm convinsă că va fi un proiect de succes", a spus Marilena Bogheanu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă