Uniunea Europeană, prin Agenția Europeană a Medicamentului, ar putea aproba extragerea unei a șasea doze de vaccin împotriva Covid-19 produs de Pfizer/BioNTech în loc de cinci din fiecare fiolă, așa cum a fost recomandat inițial de către producător.
Solicitarea a fost făcută de către Andrej Babis, premierul Cehiei, într-o discuție purtată cu Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
Extragerea unei a șasea doze din flacoanele de vaccin poate fi posibilă dacă se folosește un anumit ac și o seringă potrivită pentru extragerea serului din flacon.
„Discutăm cu autorităţile de reglementare dacă şi cum ar putea fi pusă la dispoziţie a şasea doză, precum şi acele şi seringile necesare pentru un astfel de sistem cu volum redus.”, a anunțat un purtător de cuvânt al BioNTech, citat de Reuters.
La nivel mondial, aprobări pentru extragerea unei a șasea doze de vaccin au fost date de autoritățile medicale din SUA, Marea Britanie, Israel și Elveția.
O aprobare la nivelul Uniunii Europene ar crește cu 20% numărul persoanelor care pot fi vaccinare împotriva noului coronavirus cu același număr de doze achiziționat în acest moment.