-0.3 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSocialSocietateTurismul românesc a trecut testul pandemiei. Schi, SPA și recuperare post -...

Turismul românesc a trecut testul pandemiei. Schi, SPA și recuperare post – Covid

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Stațiunea Poiana Brașov a deschis sezonul de schi, având la dispoziție cel mai vast și mai modern domeniu schiabil din România. Dar turiștii au și alte facilități, una dintre ele fiind tratamentul de recuperare post – Covid.

Restricțiile legate de pandemie i-au obligat pe reprezentanții “industriei ospitalității” să caute soluții. La Poiana Brașov, ele au fost aplicate în cele trei hoteluri principale – Bradul, Sport și Poiana. Primele două sunt de patru stele, iar al treilea este clasificat cu trei stele. Prin tradiție, Poiana Brașov este o stațiune de schi. Dar societatea Ana Hotels, deținătoarea celor trei hoteluri, oferă turiștilor și servicii în cadrul centrului SPA.

Practic, Poiana Brașov este o stațiune interesantă tot timpul anului. Vara – pentru drumeție, toamna – pentru evenimente organizate de companii, iarna și primăvara – pentru sporturile pe zăpadă.

„Anul acesta a nins până la jumătatea lui aprilie, am schiat până într-a doua zi de Paște”, ne spunea Maria, instructor de schi.

Foto Mihai Diac

Acum, la Poiana Brașov, pârtiile s-au redeschis. O cartelă la telegondolă, cu o urcare și o coborâre, costă 40 de lei. O cartelă doar pentru urcare costă 25 de lei.

Pentru domeniul turismului, pandemia a reprezentat o provocare

Anul 2019 a fost un an de vârf pentru stațiunea Poiana Brașov. În 2020, an de pandemie, activitatea turistică a reprezentat 50 la sută din cea a anului 2019. Anul 2021 a marcat o revenire până la 75 la sută din activitatea anului 2019. “Pentru noi, cei care lucrăm în turism, pandemia a avut un impact zdrobitor. A fost o provocare, un test”, subliniază reprezentanții Ana Hotels.

Revenirea din 2021 s-a realizat nu doar datorită zăpezii care a căzut generos, ci și prin ingeniozitatea angajaților din turism. Ei s-au adaptat unor solicitări urgente care, în alți ani, erau considerate excepții. “Au fost zile de sâmbătă în care porneam dimineața cu 20 de camere și până seara aproape se umplea hotelul”, explică Ionela Alexii, director de vânzări.

Foto Ana Hotels

Centrul SPA al hotelurilor Bradul și Sport a funcționat tot timpul anului. El și-a adaptat ofertele la noile cerințe ale clienților. Tarifele de cazare în aceste două hoteluri includ și acces la centrul SPA. Teoretic, acest acces se poate plăti și separat, cu condiția să fie locuri disponibile, pentru că clienții din hotelurile proprii au prioritate.

Tariful unei camere de patru stele pornește, pe timp de vară, de la circa 400 de lei pe noapte. Iarna, prețul pornește de la circa 600 de lei pe noapte. Plata se poate face inclusiv cu vouchere de vacanță. Acum, în decembrie, s-au vândut aproape integral pachete de Crăciun și de Revelion. Un pachet de patru nopți de cazare, pentru două persoane, cu mese festive și acces la SPA, pornește de la circa 2.800 de euro.

Tratament de recuperare post – Covid, conceput în România

Mihaela Moraru, coordonatoarea centrului SPA, ne-a dezvăluit câteva dintre secretele succesului. “Am avut de lucru poate mai mult ca niciodată. Înainte clienții veneau mai mult pentru relaxare. Acum am elaborat un pachet de tratament post – Covid, bazat pe gimnastică medicală. Pentru noi, cei de la SPA, cea mai mare satisfacție este să vezi un client care a venit stresat și pleacă relaxat”.

Totuși se respectă strict și măsurile anti – pandemie: “Nu te poți îmbolnăvi în locațiile noastre. Toți clienții au plecat sănătoși”.

Pe lângă saloanele de masaj, centrul SPA include piscină acoperită, jacuzzi, saună și hot tub exterior.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă