Aluzii transparente la destinul printesei Diana

Actrita si realizatoare, Valerie Lemercier ataca cu acest nou film al sau institutia monarhica. Ma rog, asa s-ar parea. „Palais Royal!” (semnul exclamarii e pus pentru a nu confunda filmul cu un scurtmetraj din 1951) e o comedie cinica desfasurata in lumea plina de conveniente a unei familii monarhice – fictive – de azi. Aluziile sunt destul de transparente. Cel mai probabil e vorba de monarhia britanica si de destinul lui Lady Di, dar nici celelalte monarhii europene nu pot fi neglijate, mai ales ca sunt putine. Cate putin de la fiecare.
Filmul nu e peste masura de amuzant, dar devine oricum derutant prin deficiente de atentie fata de actiune si personaje, si mai ales prin mesajul sau indecis. Valerie Lemercier imagineaza, nu foarte imaginativ, o familie monarhica stas surprinsa de moartea intempestiva a regelui: regina e dura si manierizata pana se descopera ca are o relatie veche cu seful de la protocol (e interpretata de regina cinematografului francez, Catherine Deneuve); fiul cel mic, printul Arnaud (Lambert Wilson) care n-are ocupatie, dar se pare ca va fi uns rege, el e cu golful (ca printul Charles), cu silueta si cu amanta; fiul cel mare e burlac, motiv pentru care nu poate fi ales rege, dar motivul adevarat nu e nici acesta, nici moleseala lui mentala, ci faptul ca nu e facut cu seful de la protocol, cum e printul Arnaud.
Personajul principal al filmului este insa printesa Armelle, sotia lui Arnaud (interpretata de Valerie Lemercier), care in asteptarea momentului cand va deveni regina trebuie sa renunte la viata ei privata, la meseria de medic ortofonist, la hainele si coafura ei vag neingrijite. Printesa Armelle e un personaj scapat totusi din mana, care scoate din posetuta tot felul de calitati si defecte pe care nu stiam ca le are, dar care pe ea o ajuta sa construiasca povestea. Ele nu o definesc pe dinantru, ci doar ii conduc reactiile. Cand e impiedicata si cam suie, cand devine brusc desteapta si aplicata – dupa ce descopera ca sotul o insala cu cea mai buna prietena. Modificandu-se prin apasare de buton, ramane de la inceput pana la sfarsit o necunoscuta. Daca nu putem spune despre ea nici macar daca actioneaza moral sau nu e decat din pricina implicarii prea mici a scenaristei in bucataria personajului.

Usa secreta spre iatacul reginei

Filmul are putine pasaje realmente comice, cum e cel in care, in Ziua portilor deschise de la Palatul Regal, vizitatorii descopera o usa secreta si nimeresc in iatacul reginei. Ciocnirea celor doua lumi e aici o excelenta sursa de comic. Regina se ascunde dupa amantul de la protocol, iar musafirii – oameni normali, grasuti, cu blugi pe ei, aparate de fotografiat, carucioare cu copii – raman trasniti („Hopa, asta nu e regina?!”). Dar scena se duce si ramanem in aceeasi supa nesigura care se termina si foarte brusc, prin moartea la fel de intempestiva a eroinei, ceea ce ne taie orice sansa de a ne lamuri ce vroia scenarista&regizoarea „sa zugraveasca”. Eroina moare fara ca noi sa intelegem daca paralelismul evident cu viata printesei Diana era pe bune sau bascalie. Cat despre amanuntele referitoare la gustul vietii din aceasta colivie de clestar, o secventa numai din „Marie-Antoinette” de Sofia Coppola face cat tot acest film de 103 minute.

„Surprize la palatul regal”/ „Palais Royal!” – 2005, scenariul si regia Valerie Lemercier, cu: Valerie Lemercier, Lambert Wilson, Catherine Deneuve, Michael Aumont, Mathilde Seigner, Denis Podalydes. Distribuit de Glob Com Media.