2.1 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSpecial"Calea imparatului"- un film cu si despre pinguini, dar mai ales despre...

„Calea imparatului”- un film cu si despre pinguini, dar mai ales despre viata

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

„Parca-s oameni”, ar putea exclama cineva care crede ca oamenii sunt mai destepti, mai puternici, mai cu mot ca necuvantatoarele. „Calea imparatului” e genul de film care iti demonsteaza contrariul. A fost realizat de un biolog francez care a filmat mii de ore in Antarctica, studiind si urmarind cu respect miile de exemplare ale pinguinului imperial, care, o data pe an, strabat prin frig si cu foamea-n gat mari distante pentru a ajunge la punctul de imperechere.

Filmul are mai multi naratori, actori francezi cunoscuti (doar Morgan Freeman pentru varianta engleza a filmului), care „interpreteaza” din off rolurile principale: un pinguin, o pinguinita si copilul lor ce se naste la un moment dat, ca fruct al periculoasei lor aventuri. Farmecul filmului vine din descoperirea fortei acestor incredibile pasari care, pentru a scoate un singur ou ce va trai sau nu, isi pun propria viata la bataie. In ciuda actorilor care, spunand din off cu of-ul adecvat, dupa caz, replicile – filmul se straduieste sa scape de tenta de poetizare & melodrama ce se iteste din cand in cand printre gheturi. O tratare la rece (cum ar fi normal pe un asa ger) ar fi fost mai buna si ar fi lasat dramatismul sa razbata singur. Dar chiar si asa, filmul e impresionant, frumos si convingator, putand fi folosit ca „antibiotic” pentru sinucigasi, criminali ori teroristi. De ce? Pentru ca demonstreaza ca viata e, ne ferim sau nu de expresii consacrate, o lupta. E infinit mai greu sa pastrezi viata decat sa o retezi. Dovada e numai faptul ca, daca femela pinguin scapa dintre labute oul si nu-l mai acopera cu puf, acesta ingheata. Pe langa aceste constatari, filmul poate ajuta si in alte directii. Le poate da idei celor care studiaza lupta dintre sexe ori chiar feministelor, pentru ca in familia pinguinului imperial, masculul e cel care cloceste oul, in timp ce femela marsaluieste pana la ocean sa isi umple burtica. La fel cum poate, in extremis, da apa la moara celor care fac apologia fidelitatii. Pinguinii imperiali isi sunt fideli in cuplu doar un an de zile. In anul urmator, vor dansa cu altcineva. Insa nu din usuratate fac asta – comportamentul lor e in asa fel ordonat incat sa asigure evolutia speciei. Lucru la care noi oamenii, s-o recunoastem, suntem de mult corigenti.

„Calea imparatului” / „La Marche de l'empereur”- 2005, documentar; regia Luc Jacquet; voci: Charles Berling, Romane Bohringer, Jules Sitruk. Distribuit de Independenta Film.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă