Care sunt filmele romanesti cele mai iubite de critici?

Ideea de top face ravagii in zilele noastre. Cand te referi la topul vanzarilor unor carti sau la topul celor mai mari incasari ale filmelor de la cinematografe, mai merge. Dar ideea de a clasifica niste carti sau niste filme in functie de valoarea lor devine o chestie destul de dificila. Cum masori valoarea? Inevitabil, trecand-o prin filtrul subiectiv. Imi place un film foarte mult, deci il consider valoros. Dar pot sa compar un film cu altul? Un artist cu altul? (Nu inteleg prin urmare nici competitia intre regizori. Arta nu e o proba de atletism sau, daca e, fiecare alearga pe culoarul lui.) Personal, ma feresc de topuri, dar am intrebat cativa critici de la noi, mai cu experienta sau mai tineri, care le sunt optiunile in materie de film romanesc. I-am rugat sa numeasca trei filme care li se par cele mai reprezentative (sic!) pentru o cinematografie care pentru unii nu exista, iar pentru altii exista cu prisosinta. Majoritatea s-au conformat ideii de podium cu trei locuri, doar Alex Leo Serban si Laurentiu Bratan au simtit nevoia unui top cu cinci pozitii.

Cel mai mic multiplu comun: „Reconstituirea”, „Padurea spanzuratilor” si domnul Lazarescu

Titlurile care se repeta cel mai mult in clasamentele criticilor romani sunt „Reconstituirea” (1968), de Lucian Pintilie, „Padurea spanzuratilor” (1964), de Liviu Ciulei, si un film foarte recent – „Moartea domnului Lazarescu” (2005), de Cristi Puiu. Pentru Alex Leo Serban, care pune filmul lui Lucian Pintilie in fruntea preferintelor sale, „Reconstituirea” este „filmul emblematic al cinematografului romanesc: o "priza de realitate" marca 1969, care a creat decenii de dependenta”. Valerian Sava plaseaza „Reconstituirea” pe locul doi, dupa „O noapte furtunoasa” (1943), a lui Jean Georgescu, numind-o „cea mai expresiva radiografiere tipologica, tragi-comica si virata spre fantast a colapsului intelectual si moral a ceea ce urma sa devina "societatea socialista multilateral dezvoltata" si criminal-"educativa"”. „Reconstituirea” se afla tot pe locul secund si in topul preferintelor lui Laurentiu Bratan, dupa filmul lui Mircea Saucan, „Meandre” (1966). Criticul de film Irina Nistor iubeste cel mai mult „Padurea spanzuratilor”, de Liviu Ciulei, pe care il considera „un film eminamente european, o ecranizare fara cusur, atemporal, cu toata situarea sa evidenta in timp, joc actoricesc impecabil, solutii de regie si filmare cu totul originale, antologice chiar.”

Si Caranfil, si Daneliuc, si noapte furtunoasa, si salbatici

Despre filmul lui Cristi Puiu aprecierile criticilor sunt la fel de elogioase. Decanul criticilor de film din Romania, Valerian Sava, il numeste „punctul de varf, pana la aceasta data, in opera de refondare a cinematografiei romanesti de catre "al patrulea val regizoral", prin filme realiste la timpul prezent, turnate cu buget mic, in trendul unui "cinema al credintei", in egala masura liber de demagogia patriotarda, ca si de cea grotesc-nihilista”. Mihai Chirilov, care plasase „Proba de microfon” (1980), de Mircea Daneliuc, pe primul loc, iar „Balanta” (1992), de Lucian Pintilie, pe al doilea, pune „Moartea domnului Lazarescu” pe locul trei, unde il plaseaza si Laurentiu Bratan. In schimb, Alex Leo Serban propune un Top Cinci, unde ar fi asezat filmul lui Cristi Puiu pe locul patru, urmat de „E pericoloso sporgersi” (1994), de Nae Caranfil. Un top largit a solicitat si Laurentiu Bratan, unde ar aseza pe locurile 4-5 filmele „Nunta de piatra” (1972) si „Duhul aurului” (1974), de Mircea Veroiu si Dan Pita.
Pe locul doi in preferintele Irinei Nistor se afla „Filantropica” (2002), de Nae Caranfil, despre care ea spune ca este „chintesenta umorului romanesc trecut prin filtrul unei temeinice culturi cinematografice universale”. Filmul lui Manole Marcus „Actorul si salbaticii” (1974) ocupa in topul Irinei Nistor ultima pozitie. „Cu toate limitarile si compromisurile ideologice ale anilor '70, Micul Broadway autohton e redat la detaliu, iar ideea de a combina doua destine ale unor personaje, reale, legendare – Tanase si Caragiu -, este savuroasa”, sustine Irina Nistor. Valerian Sava considera filmul romanesc cel mai drag lui „O noapte furtunoasa” (1943), de Jean Georgescu. „Prin originala adaptare a textului comediei caragialiene ne-a scos momentan din provincialismul samanatorist al montarilor istoriciste ocazionale si al "dramelor de senzatie" taranesti – cele doua pacate originare ale cinematografului autohton”, spune Valerian Sava.
Despre filmele de mai sus, cel mai simplu s-a exprimat pana la urma Laurentiu Bratan, care mi-a spus: „Pot sa le las fara comentarii? Cred ca filmele vorbesc de la sine…”.