Presa italiană continuă speculaţiile privind viitorul fundaşului Cristian Chivu, notând că jucătorul de la Internazionale Milano ar putea reveni la echipa care l-a lansat în fotbalul european, Ajax Amsterdam, relatează Mediafax.
Mai multe site-uri italiene au scris, vineri, că antrenorul Franck de Boer încearcă să-l convingă pe fundaşul român să vină la formaţia pe care o pregăteşte, unde Chivu a mai evoluat între 1999 şi 2003. Contractul lui Cristian Chivu cu Inter expiră vara viitoare şi până în acest moment jucătorul nu a primit nicio ofertă pentru prelungirea înţelegerii.
Presa italiană a precizat că jucătorul în vârstă de 31 de ani nu face parte din planurile de viitor ale actualului tehnician al lui Inter, Claudio Ranieri, care intenţioneză să întinerească echipa, şi a avansat mai multe posibile destinaţii pentru Chivu, printre care Napoli, Machester City sau Liverpool.
Tot mass-media din Peninsulă a mai scris că Ştefan Radu, fundaşul stânga român de la Lazio, este una dintre opţiunile pentru înlocuirea lui Chivu.