-0.1 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSpecialCine câştigă din deshumarea Ceauşeştilor?

Cine câştigă din deshumarea Ceauşeştilor?

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Deshumarea soţilor Ceauşescu, la 21 de ani de la moartea acestora, ar putea avea o miză cu adevărat importantă dacă va oferi informaţii noi referitoare la moartea acestora. În ce măsură însă analiza medicilor legişti, cerută de familie, ar putea lămuri, măcar parţial, speculaţiile care au apărut în timpul Revoluţiei?

Membrii familiei Ceauşescu s-au arătat în ultimii ani sceptici că dictatorul şi soţia acestuia s-ar afla înmormântaţi în Cimitirul Ghencea. Acest lucru a alimentat speculaţiile că, de fapt, soţii Ceauşescu ar fi fost omorâţi înainte de 25 decembrie 1989. E puţin probabil însă ca analiza medicilor legişti să scoată la iveală elemente care să susţină această teorie. La fel de puţin probabilă poate fi considerată şi varianta în care, în urma analizei ADN, s-ar constata că în cele două morminte sunt alte persoane. Pe de altă parte, pentru Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu,  cei care au solicitat examinarea rămăşiţelor celor doi, demersul are o semnificaţie personală. Oprean a declarat de altfel că ar dori să facă „tot ce este creştineşte” pentru rămăşiţele cuplului Ceauşescu. 

În acelaşi timp însă, există voci care susţin că deshumarea celor două cadavre are o miză politică. Una dintre acestea este Dan Voinea, fost procuror în şedinţa de judecată din 25 decembrie 1989, care a cerut pedeapsa capitală pentru cuplul dictatorial. „Se doreşte victimizarea cuplului dictatorial prin acreditarea ideii că soţii Ceauşescu nu au avut parte de un proces corect. E adevărat că nu s-a făcut o cercetare criminologică aşa cum se face pe timp de pace, dar ar trebui să ne reamintim că în ziua de 25 decembrie 1989 oamenii erau împuşcaţi pe străzi de aşa-zişi terorişti, apărători ai cuplului Ceauşescu. Ar fi fost bine să se facă un  proces ca la carte, pentru că atunci s-ar fi constituit în părţi vătămate toţi răniţii şi urmaşii celor ucişi în decembrie 1989, toţi deţinuţii politici, milioanele de victime ale comunismului, urmaşii femeilor care au murit din cauza avorturilor. Atunci am fi avut un adevărat proces al comunismului”, spune Voinea.

În decembrie 1989, soţii Ceau­şescu au fost înmor­mântaţi, fără nume, în Cimitirul Ghencea. De înmormântare s-a ocupat Ministerul Apărării Naţionale.După circa 10 ani, Zoia şi Valentin Ceauşescu au cerut prin instanţă ca MApN să ateste cu documente locul în care au fost înhumate cadavrele părinţilor lor. Au cerut şi exhumarea lor, dar nu li s-a aprobat. După moartea Zoiei, procesul a fost continuat de soţul acesteia, Mircea Oprean, şi de Valentin Ceauşescu, care au câştigat procesul.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă