Dupa cum era de asteptat, rezultatele obtinute de elevii bucuresteni la simularea examenului de bacalaureat, proba scrisa la limba si literatura romana, sunt de-a dreptul catastrofale, media promovabilitatii pe Capitala fiind de doar 33,98%, mai putin chiar decat au reusit colegii lor mai mici la testele nationale. Se poate concluziona ori ca elevii au luat in ras simularea, ori ca stau foarte rau la cunostintele privind limba lor materna.
Concret, din cei 18.857 de elevi inscrisi, la simulare au participat 15.614, dintre care au reusit sa ia note peste 5 doar 5.306 – deci 33,98% promovabilitate. Pe sectoare, cea mai mare promovabilitate s-a obtinut in sectorul 2 – 41,73%, urmat de sectorul 1 – 40,38%, sectorul 5 – 36,30%, sectorul 4 – 30,38%, sectorul 6 – 27,42%, codas absolut fiind sectorul 3, cu doar 23,37%. Nici la note situatia nu este mai roza, grosul elevilor, anume peste 33% din cei care au promovat, obtinand note intre 5 si 5,99. Alti 1.152 de elevi au reusit note intre 6 si 6,99, iar 1.073 de viitori bacalaureati au obtinut note intre 7 si 7,99. Note mai mari, intre 8 si 8,99, au obtinut 846 de elevi, in timp ce peste 9 – doar 445 de elevi, deci sub 10% din cei care au promovat simularea. Chiar daca notele obtinute nu se trec in catalog, rezultatele sunt un serios semnal de alarma nu doar pentru elevi, ci si pentru oficialii Ministerului Educatiei si Cercetarii.
„Nu putem sa facem comparatie cu anii trecuti, pentru ca este prima data cand simularea bacalaureatului s-a facut la mai multe discipline, deci elevii au putut participa la toate, nu la alegere. Practic, a fost o repetitie a bacalaureatului. Rezultatele nu sunt bune, dar sa speram ca pana la bacalaureat, in cele trei luni care au mai ramas, elevii vor invata mai mult. Unii poate ca nu au luat in serios simularea, dar cred ca se vor apuca de invatat”, ne-a declarat dl Adrian Stoica, directorul Serviciului National de Evaluare si Examinare.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]