Cei doi bucureşteni reţinuţi pentru trafic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile şi au fost duse în Arestul Poliţiei Capitalei.
Cei doi bucureşteni au fost reţinuţi în urma percheziţiilor în timpul cărora s-au ridicat un pistol, mai multe tipuri de muniţie şi echipament de poliţie.
Vezi şi: Doi traficanţi de arme prinşi cu trupele speciale în Bucureşti
Unul dintre bărbaţi este suspectat că a vândut unei persoane un pistol cu glonţ, de producţie rusească şi trei cartuşe cu proiectile metalice, pentru care a primit 700 de euro, după ce în lunile august şi septembrie a făcut mai multe oferte de vânzare, se arată într-un comunicat de joi al Poliţiei Române.
La domiciliul bărbatului au fost găsite în urma percheziţiilor un pistol, trei cartuşe cu glonţ pentru carabină de calibrul 9,3×62 mm, nouă cartuşe de 9 mm cu gaz iritant lacrimogen, două tocuri de pistol, o geacă din piele cu însemne de poliţie, o telecomandă cu lumini şi sunete (tip poliţie), o insignă inscripţionată International Police Association, două cagule şi un baston metalic telescopic, a precizat sursa citată.
De asemenea, poliţiştii au ridicat de la domiciliul altui bărbat cinci cartuşe de zgomot şi gaze (piper) de 9 mm, 15 obiecte pirotehnice (petarde) deţinute ilegal, aproape 20 de grame de heroină şi 8.000 de euro, iar de la locuinţa celui de-al treilea, un dispozitiv electronic de efectuare a plăţilor cu card bancar.
Un al treilea bărbat este cercetat în libertate pentru complicitate la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.