-2.6 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSpecialDoi soldaţi ucraineni au fost ucişi în estul separatist, în pofida armistiţiului

Doi soldaţi ucraineni au fost ucişi în estul separatist, în pofida armistiţiului

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Doi soldaţi ucraineni au fost ucişi în timpul unor confruntări între armată şi forţele separatiste proruse în estul Ucrainei, în pofida unui nou acord de încetare a focului, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al forţelor militare ucrainene, informează AFP, via agerpres.

„În timpul ultimelor 24 de ore, doi soldaţi ucraineni au fost ucişi şi alţi patru au fost răniţi”, a declarat Andrei Lâsenko, acuzându-i pe separatişti că „nu respectă acordul de încetare a focului”. 

Acest nou acord de încetare a focului a fost încheiat vineri între Ucraina şi separatiştii proruşi în timpul unor negocieri organizate la Minsk, sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). 

Armistiţiul a intrat în vigoare vineri (21:00 GMT) în bastioanele rebelilor din Lugansk şi Doneţk, cu ocazia Paştelui, sărbătorit la sfârşitul acestei săptămâni de ortodocşi, şi ar urma să dureze până la ziua victoriei asupra fascismului în cel de-Al Doilea Război Mondial, sărbătorită în regiunile separatiste la 9 mai. 

Acest nou acord de încetare a focului este menit să întărească armistiţiul deja încheiat la Minsk în septembrie, însă puternic fragilizat de recentele confruntări dintre armata ucraineană şi separatişti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă