„Am sanii mici si sunt nefericita”, susura Margo (Cristina Cioran) in cel mai recent film al harnicului Ioan Carmazan. „Am tatele mari si sunt nefericita”, exclama prietena ei mai din topor, Ana, interpretata obositor de Paula Chirila. Cele doua borne par sa jaloneze aceasta radiografie a sufletului si universului feminin vazute de un cineast barbat. Filmul e mai „bun” decat precedentele doua fiasco-uri ale lui Ioan Carmazan, „Raport despre starea natiunii” si „Lotus”, dar e totusi mai degraba mediocru decat „acceptabil”, cum se pronunta o spectatoare la iesirea din sala. Poate pentru ca platise bilet?
„Margo” nu te impresioneaza si nu te amuza, desi e o drama cu rare accente comice. Nu este autentic, n-are psihologie, dar este cat de cat coerent la nivelul povestii, asa lipsita de originalitate si schematica. Tanara Margareta a plecat de mica din satul ei la oras. O gura mai putin de hranit. Tatal adoptiv (un Vladimir Gaitan mult prea ingrosat) a facut-o prostituata. Pe langa animalutele de plus si camera digitala proaspat cumparata, cea mai mare bucurie a lui Margo e sa-si petreaca timpul cu prietenele ei din camin, caci e si studenta. Aici intervine imaginatia barbatului cineast. Si eu am locuit la camin, dar nu mi-am petrecut serile cu prietenele stand in chilotei si divagand despre penisuri ori despre cum sa vrajesti un mascul. Cred ca numai un barbat putea imagina un asemenea moment. Artificialitatea dialogurilor si lipsa de naturalete a actritelor nu sunt compensate de adresarile inombrabile cu „fata”, iar aceste secvente nu au deloc aerul ca ar reprezenta momentele cele mai fericite din viata lui Margo. Sau viata ei e intr-adevar foarte trista. Oricum, nici o aluzie la cursuri, examene si alte chestii din astea prozaice.
Viata dubla, gresita, a lui Margo incepe sa se insenineze cand il cunoaste pe fotograful Andrei (Marius Florea Vizante) cu care flirteaza din varful buzelor si basculeaza in momentul in care mama ei moare si trebuie sa se intoarca acasa pentru inmormantare. La alt nivel, mediul de la tara e la fel de artificial. Casa care aduce a coliba e foarte exotica, ridicata in jurul unui stejar batran, dar nu e ca de la tara, desi surorile lui Margo (Anca Sigartau si Aura Calarasu) sunt credibile ca taranci. La pomana, sateanul interpretat de Valentin Uritescu emite elucubratii filosofice vulgare legand sexul de glia-muma, in timp ce cantaretii plutesc la un moment dat in aer, ca in sosul lui Kusturica. Cele doua exemple de mai sus reprezinta doua planuri ale povestii, ceea ce vreau sa spun este ca filmul e compus din tablouri care nu comunica unul cu celalalt, apar personaje ori date noi, imaginea (bun Liviu Marghidan, la debut) se modifica, tusa regizorului se schimba fara ca filmul sa capete un stil unitar. Filmul functioneaza, cand functioneaza – pe bucatele mici de tot – bocetul surorii interpretate de Aura Calarasu sau secventa cu clientul isteric (foarte bun Adrian Vancica), dar aceste secvente sunt putine si nu au puncte de contact cu restul. Mai putin mozaicat decat „Raport despre starea natiunii”, „Margo” e un film al carui scenariu pare scris in graba, neglijent, ca si cum scenaristii Ioan Carmazan si George Dogaru ar fi crezut ca in risipire sta cheia. Oricat de fotogenica e Cristina Cioran, oricat de frumoasa e muzica lui Mircea Florian (desi uneori sta sui peste imagine), oricat de mult ne bucuram s-o revedem pe Margareta Pogonat, oricat de bine da pe ecran Alexandrina Halic, „Margo” ramane un film mediocru.
„Margo” – regia Ioan Carmazan, scenariul Ioan Carmazan si George Dogaru; imaginea Liviu Marghidan; montajul Melania Oproiu; muzica Mircea Florian; cu: Cristina Cioran, Marius Florea Vizante, Vladimir Gaitan, Paula Chirila, Anca Sigartau, Aura Calarasu, Gina Pistol, Delia Nartea, Alexandrina Halic. Distribuit de MediaPro Film Distribution.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]
