Cea de-a 59-a editie a Festivalului International de Film de la Cannes s-a deschis ieri. Pare sa fie o editie mai ampla si mai colorata decat anul trecut, daca e sa judec dupa cata lume se afla pe strazi cu o noapte inaintea inceperii ostilitatilor (pana si carciumile erau deschise la 1 noaptea), dupa eleganta terasei salii de presa, unde scriu acum si unde s-au instalat canapele confortabile, mese de sticla, veioze si, ce e mai important, corturi in caz de ploaie).
„Codul lui Da Vinci” a rulat de trei ori
Pe de alta parte, si programarea pare sa le dea mai multa atentie celor circa 4000 de jurnalisti pregatiti sa alerge vreme de zece zile cu cate doua genti in spate. Filmul de deschidere, „Codul lui Da Vinci” de Ron Howard, care nu face parte din competitie, a beneficiat de trei vizionari de presa, astfel incat sa poata fi vazut de toata lumea. Eforturi laudabile. Filmul are maine premiera internationala, iar jurnalistii trebuie sa scrie pentru a-si informa cititorii si a-i aduce in sali. (Am vazut prin palatul festivalului reclame la nu stiu ce cu cuvantul „cod” in slogan. Era de asteptat.) Cu toate acestea, filmul lui Ron Howard este destul de modest. La cea de-a doua vizionare de presa, cea la care am fost si eu, sala era pe jumatate goala, iar ziaristii destul de blazati. Se asteptau ca filmul de deschidere sa dea Cezarului ce-i apartine, adica o vizibilitate maxima. Dar ce e cu „Codul…”? Este previzibil, desi pe alocuri incalcit, este melodramatic tot pe alocuri si, desi dureaza doua ore si jumatate, pare sa nu concentreze prea multa actiune in firele sale. Pare tras prin urechile lui „Matrix”, cu diferenta ca nu foloseste atatea efecte speciale si ca salvatorul e o salvatoare. Dar, desi pueril si conceput parca pentru mintile unor copii carora trebuie sa le dai mura-n gura, filmul mi se pare emblematic pentru o epoca. Si asa cum „Titanicul” iesise din apele transpirate de frica ale unei lumi aflate in buza noului mileniu, panicata la ideea sfarsitului, si filmul lui Ron Howard pare sa fie oglinda subconstientului omenirii de azi.
Un cardinal vorbeste latineste
In film, cardinalul interpretat de Alfred Molina vorbeste aproape tot timpul la mobil in limba latina – iata lumea de azi surprinsa poate intr-o singura fraza. In spatele fictiunii propuse de carte se ascunde diagnosticul unei umanitati aflate in cautarea partii ei feminine, a unei intelepciuni a inimii (pe eroina interpretata de Audrey Tatou o cheama Sophie), o intelepciune diametral opusa celei masculine care ne-a adus toate favorurile civilizatiei tehnice conducandu-ne spre o fundatura. Fortand poate nota, pot spune ca Festivalul de la Cannes din acest an ia pulsul vremii. Alejandro Gonzalez I–'rritu, care are un film – „Babel”- in competitie, spunea, citat de revista „Premiere”, ca viata nu se scrie pentru el in termeni de linearitate si cronologie, ci in termeni de coincidente si paralelisme. Poate ca acest „Cod al lui Da Vinci” (nu inteleg de ce nu e tradus „Codul Da Vinci” din moment ce in engleza e „The Da Vinci Code”) este nu atat un film comercial, modest si fantezist, cat o radiografie? Daca in termenii paralelismului si coincidentelor ii va purta noroc Sofiei Coppola, pentru prima oara aici in competitie (cu „Marie Antoinette”), pe care tot revista „Premiere” o numea ieri pe coperta „Regina Cannes-ului”? Filmul ei va intra in competitie abia pe 24 mai. Pana atunci intram intr-o baie de filme. La Cannes s-a facut vreme buna abia cu o saptamana in urma. Plaja e plina, dar se pare ca si salile vor fi la fel.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]
