ONG-urile si institutiile publice care vor sa primeasca fonduri europene pot invata, in septembrie, cum se realizeaza proiectul ce va fi propus pentru finantare.
Pana la a accesa fonduri europene, organizatiile neguvernamentale cu activitati in domeniul tineretului si institutiile publice implicate in lucrul cu tinerii, inclusiv cei cu dizabilitati, trebuie sa scrie un anumit proiect. Pentru a invata cum trebuie scris un astfel de proiect si a primi finantare, intre 16 si 20 septembrie, la Predeal se vor organiza module de formare "Scrierea proiectelor in context Tineret in Actiune". Sesiunea de formare ofera informatii despre cum se elaboreaza un proiect in cadrul acestor linii de finantare, ce pasi trebuie urmati in planificarea si scrierea unui proiect si cum trebuie completate cererile de finantare. Selectia participantilor se va face in functie de profilul acestora si al motivatiei lor de a-si valorifica ulterior competentele dobandite. Se va urmari accesul unui numar cat mai mare de organizatii, precum si o distributie geografica echilibrata. Formularul de candidatura, care poate fi descarcat de la adresa http://www.anpcdefp.ro/programe/tineret … e_2009.doc, trebuie completat integral si trimis la adresa de e-mail vlad.groza@anpcdefp.ro pana pe data de 1 septembrie. Rezultatele selectiei vor fi anuntate pe 4 septembrie. Mai multe detalii privind aceste sesiuni, dar nu numai, se pot gasi pe forumul Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, la adresa http://www.anpcdefp.ro.