„Flori frante” – un superb film al lui Jim Jarmusch

„Flori frante” – sau, mai bine zis, „Broken Flowers” – a fost senzatia Festivalului de la Cannes de anul trecut, chiar daca juriul nu i-a dat pana la urma decat al doilea premiu ca importanta – Grand Prix du Jury. Filmul e hipnotic de-a binelea, de o frumusete calma si trista care se scutura din cand in cand in spasme comice. Sau invers.
Un Don Juan numit chiar Don Johnston (Bill Murray), ajuns la o varsta si un jemanfisism respectabile, e parasit de iubita mai tanara (Julie Delpy), care s-a saturat sa fie tratata ca o amanta, si anuntat printr-o scrisoare roz ca e tatal unui baiat de 19 ani. Scrisoarea e anonima. Nu se stie cine e mama. Un vecin familist si saritor (Jeffrey Wright) se ofera sa-l ajute si-l impinge cu de-a sila intr-o calatorie detectivistica prin America, pe la cateva dintre iubitele din tinerete. Scopul e sa caute indicii (masina de scris, lucrusoare roz) care sa ii permita sa o identifice pe mama baiatului. Sharon Stone, Heather Simms, Jessica Lange, Tilda Swinton le interpreteaza pe aceste femei care isi intampina, toate, fostul iubit cu cuvintele: „What are you doing here?”/”Ce cauti aici?”. Una e emotionata si o arata, alta e emotionata si n-o arata, alta isi ascunde emotia sub o criza de nervi. Daca barbatul a trecut prin viata neatasandu-se, seducandu-le si abandonandu-le, ele l-au iubit toate. Pe undeva, s-ar parea ca destinele ulterioare ale acestor femei au fost influentate de Don. Intalnirile il fac pe barbat nu sa regrete ca n-a dus aceste iubiri mai departe, cat sa-si imagineze cum ar fi aratat viata alaturi de aceste femei, in spatiile lor casnice, cu lucrusoarele pe care le au pe rafturi. Don Juan calatoreste nu numai in trecut, ci si in lumi virtuale. Filmul e nostalgic cat cuprinde, dar tristetea vine in acelasi timp cu o parte vizibila comica. Bill Murray, desi e apropiat in plictiseala de rolul din „Lost in Translation” (regia: Sofia Coppola), e absolut adorabil in postura de monstru catatonic, ale carui priviri aparent goale scaneaza tot ce-i in jur fara speranta de a putea decodifica realitatea intr-o formula optimista. E un egoist incurabil si un plictisit incurabil, caruia confruntarea cu propriul trecut nu-i provoaca nici revelatii, nici crize de constiinta legate de femeile care l-au iubit. Singurul motor pe care-l pun in miscare e ideea ca are pe undeva un fiu si ca l-ar putea intalni. Dar asta vine tot din egoism.
Adevaratul film se afla insa dedesubtul filmului propriu-zis, in spatele tacerilor aparent seci ale eroului, in spatele intalnirilor cu fostele iubite. Poate nici nu e corect sa spui „film”, e mai degraba senzatia unui timp in stare concreta, un timp material pe care fiecare vizita il provoaca, il trezeste. E si nostalgia poate nu pentru fostele iubiri, ci pentru vremurile de altadata. Acestea sunt cateva din lucrurile ce pot fi numite si care fac vraja acestui film care te lasa mut. Drept pentru care ma opresc aici.

„Flori frante”/”Broken Flowers” – 2005, regia si scenariul: Jim Jarmusch; cu: Bill Murray, Jeffrey Wright, Sharon Stone, Jessica Lange, Julie Delpy, Heather Simms, Tilda Swinton.