-0.6 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSpecialHoţi prinşi în momentul în care spărgeau sediul Casei de Ajutor...

Hoţi prinşi în momentul în care spărgeau sediul Casei de Ajutor a Pensionarilor Suceava

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Potrivit Poliţiei Suceava, poliţiştii au reuşit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, prinderea în flagrant a doi tineri, unul în vârstă de 29 de ani din oraşul Broşteni, iar altul de 19 ani din comuna Ipoteşti, care prin forţarea unui geam au pătruns în sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Suceava.

Poliţiştii au intervenit în timp ce tinerii încercau să deschidă seifurile casieriei.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 ore şi apoi au fost prezentaţi Judecătoriei Suceava cu propunerea de arestare preventivă.

Instanţa a admis cererea de arestare preventivă pentru primul, pentru o perioadă de 29 de zile, în timp ce pentru al doilea s-a dispus măsura interzicerii de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 29 zile.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă