In „Sindromul Babilon”, tinerii suedezi se revolta pentru ca le sade bine

„Sindromul Babilon” e de aceeasi factura cu apreciatul „Reconstruction”/”Reconstituirea unei iubiri”, al danezului Christopher Boe. Adica a fost produs cu bani putini si o echipa restransa de Nordisk Film, in cadrul unui proiect („Director's Cut”) menit sa-i ajute pe tinerii cineasti nordici sa debuteze. Totusi, „Sindromul Babilon” nu-i de-o seama cu „Reconstruction”, fara a fi totusi o catastrofa. Regizorul Daniel Espinosa a preluat scenariul scris de altcineva, scenariu nu foarte original, si s-a straduit sa scoata un film legat, convingator si uman.
Tanara Maja se trezeste singura la Stockholm dupa ce prietenul ei a plecat sa-si execute calatoria initiatica in India. Cum nu are unde locui, acesta o plaseaza la un amic, intr-o casa care, la intervale regulate, e invadata de petrecareti. In decursul celor cateva saptamani pana la intoarcerea iubitului, Maja isi petrece timpul cu gazda si prietenii lui, merge la serviciu (la un fast-food), se vede cu prietena ei bisexuala, planuieste cu noii prieteni si chiar executa rapirea unui lider de extrema dreapta, se indragosteste de baiatul la care locuieste.
„Sindromul Babilon” e filmul scurtei initieri a unei tinere aflate la rascruce de drumuri, precum si un tablou al unei anumite parti a tinerilor Stockholm-ului de astazi. Daca etapele rapirii liderului de extrema dreapta din spitalul unde fusese operat imprastie un aer de libertate si de anarhie copilareasca, nevinovata, cele in care e pusa pe tapet problematica revoltei impotriva societatii de consum raspandesc un iz de dej'-vu neintentionat. Fireste, fiecare generatie de tineri se revolta impotriva generatiei precedente, asta e mecanismul. „Sindromul Babilon” te trimite insa cu gandul la un fenomen post-flower-power, in care motivele revoltei sunt parca mai putin constientizate decat nevoia de a fi revoltat. Maniera in care Daniel Espinosa trateaza substanta dramaturgica se apropie de stilul Dogma (devenit, intre timp, o dogma in sine) – miscari alerte si nervoase de aparat, camera pe umar, joc naturalist -, o senzatie de frust si de nemachiat care sa dea impresia de viata in direct. Regizorul reuseste daca nu sa-l faca pe spectator sa uite ca vede o poveste cunoscuta, cel putin sa le faca pe personaje sa relationeze bine intre ele si sa evolueze fara deplasari bruste ale planurilor. La sfarsitul filmului, chiar ai certitudinea ca eroina a parcurs un drum. Faptul ca maniera in care e scris, filmat si montat il desparte net de majoritatea filmelor – americane – care vin la cinematografele de la noi transforma „Sindromul Babilon” intr-un bun contrapunct.

„Sindromul Babilon”/”Babylonsjukan” – Suedia, 90 de minute, regia Daniel Espinosa; cu: Nina W’h’, Khaled Mustonen, Paulina Hawliczek. Distribuit de Transilvania Film.