Indienii nord-americani reinvie in fotogravurile lui Edward S. Curtis

La Muzeul National de Arta – Sala Auditorium, este deschisa o expozitie care strange cam 100 de vizitatori zilnic. „Mostenire sacra: Edward S. Curtis si indienii nord-americani”, organizata de MNAR impreuna cu Ambasada SUA, prezinta 60 din cele peste 2.000 de fotogravuri cu indieni nord-americani realizate de Edward S. Curtis si publicate intre 1907 si 1930 in vasta lucrare (20 de volume) „The North American Indian”.

Edward S. Curtis a fost fotograf, nu etnograf. Si-a deschis primul atelier foto, la Seattle, la scurta vreme dupa uciderea lui Sitting Bull (1890) si dupa masacrul indienilor de la Wounded Knee, iar fotografierea indienilor a echivalat pentru el cu captarea ultimelor respiratii ale unei populatii pe cale de a fi distrusa. Cea mai celebra fotogravura a sa (si poate si cea mai frumoasa), „The Vanishing Race”, este prezenta si la Bucuresti. Ea metaforizeaza cel mai bine destinul populatiilor indigene din America de Nord, despre care se vorbea la trecut inca de pe cand Curtis si-a inceput opera. Ca fotograf, Edward S. Curtis a fost influentat de lucrarile lui Alfred Stieglitz si de curentul numit pictorialism, potrivit caruia lucrarile fotografice erau gandite ca picturi, nu ca simple imortalizari ale realitatii. Ce vedem la Bucuresti o demonstreaza. De altfel, fotogravurile lui Curtis erau pregatite, regizate. Fotograful isi platea modelele, le cauta ornamentele, se juca cu lumina naturala si cu tonurile. Si indienii erau destul de reticenti. Cand Curtis a vrut sa filmeze „Yebechai Prayer” a indienilor Navajo, regizand-o special pentru film, indienii au interpretat totul pe invers. Se invarteau in sens opus acelor de ceasornic, tineau pocnitorile in mana stanga, iar cele mai importante parti ale ritualului nu le-au jucat.

Indian razand

Pe langa calitatea estetica certa a fotogravurilor – multe sunt portrete, gen cultivat mult in acea vreme -, lucrarile lui Curtis sunt importante pentru gradul lor de carnalitate, de prezenta a subiectilor. Ele ne arata figurile unor indieni reali, care, pentru faptul ca exista pe o placa fotografica, nu sunt cu totul disparuti. In expozitie sunt prezentate portrete de o mare eleganta, ca „Chief Joseph” (imprimare pe placuta aurita), „A Hopi Man” sau singurul portret pe care personal l-am vazut cu un indian (mai exact, o tanara indianca) razand cu toata gura („Pelican Bird” – 1905). Aceasta e si nota comuna a portretelor: indienii pot avea ornamente, vestimentatie diferita, dar pastreaza aceeasi mandrie pe chip. Edward S. Curtis a fost unul dintre inovatorii fotografiei americane. El a realizat fotogravuri, imprimari in platina, pe placute aurite, pe placute argintate sau imprimari in bicromat de guma arabica. Marea lui sansa a fost sprijinul moral al presedintelui Theodore Roosevelt si finantarea obtinuta de la J.P. Morgan. Dupa moartea sa (1952), lucrarile i-au fost vandute aproape pe nimic, fiind descoperite intamplator multi ani mai tarziu. Azi, seriile complete ale „The North American Indian” valoreaza peste un milion de dolari, de o mie de ori mai mult fata de cat valorau in anii '60. Pe cat de interesante sunt lucrarile, pe atat de putin sunt puse in evidenta de expunerea de la MNAR, unde, cu exceptia unui film video aratat la intrare, „regia” este ca si inexistenta, iar plansele explicative au chiar greseli gramaticale („serie de cartii in editie limitata”, „bogatia resurselor naturale au redus necesarul…”).