Prima editie a Festivalului International al Filmului de Animatie „anim'est” are loc exact la 40 de ani distanta de prima editie a Festivalului de Animatie de la Mamaia. Organizatorii de azi spera, totusi, ca festivalul lor va avea o viata mai lunga, iar unul dintre directori, criticul de film Laurentiu Bratan, spune ca prima editie e una de incalzire si ca de la anul festivalul va deveni competitional. In ciuda modestiei, startul e foarte consistent pentru un festival al carui buget nu depaseste suma de 25.000 de euro: circa 250 de scurtmetraje si 13 lungmetraje, care vor fi proiectate intre 22 si 29 septembrie la cinematografele Europa, Union, „Elvira Popescu” si Corso. Pentru prima oara dupa multa vreme, bucurestenii vor putea vedea o retrospectiva a animatiei romanesti, cu filme realizate intre 1955 si 1982 (programe Gopo, Bob Calinescu, Olimp Varasteanu, Mihai Badica, Victor Antonescu, Iulian Hermeneanu, Nell Cobar). Din selectie fac parte si filme recente, palide umbre ale productiei de altadata, realizate de Radu Igaszag, Adrian Baluta si Dragos Iuga.
Programele romanesti nu fac tot festivalul. Acesta a fost gandit in asa fel incat sa ofere filme pentru fiecare categorie de varsta, iar caracteristica filmelor straine, spre deosebire de cele autohtone, e faptul ca sunt foarte noi. Pe langa filme premiate recent la Cannes, Annecy, cu Oscar sau BAFTA, realizatorii au inclus programe speciale dedicate Cehiei, Marii Britanii, Iranului, Poloniei, scurtmetrajelor internationale recente, dar si programe speciale pentru copii, unele fara dialoguri, altele cu subtitrare in romana. Vedeta editiei este americanul John Dilworth, autorul lui „Courage the Cowardly Dog”, serial care din 1999 pana azi a fost vazut pe Cartoon Network de milioane de oameni. Festivalul ii aduce un omagiu realizatorului in varsta de 43 de ani printr-o retrospectiva integrala, de la filmuletul de doar trei minute din 1985, „Pierre”, pana la cel mai recent, „Life in Transition” (2005), calatorie simbolica infatisand transformarile continue ale vietii. John Dilworth va fi prezent la Bucuresti pe toata durata festivalului. „anim'est” este organizat de Asociatia Estenest impreuna cu CNC, Administratia Fondului Cultural National, Pro Helvetia, Centrul Cultural Ceh, British Council, Institutul Francez, Centrul Cultural American, Goethe Institut, Centrul de Film Documentar si Experimental Teheran, TNT, Vacuum Design.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]