Proiectul de lege menit a-i pedepsi pe magistraţii corupţi sau incompetenţi poate deschide calea unei reforme de profunzime a justiţiei dar prezintă şi riscul imixtiunii politice.
Vă mai aduceţi aminte comportamentul discreţionar al fostului ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu, şi al fostului procuror general Joiţa Tănase, care ordonau în direct, la televizor, arestarea judecătoarei Andreea Ciucă, achitată ulterior? Dar de ordinul nelegal de arestare a procurorului Alexandru Lele, ordin neexecutat de magistratul Cristian Panait care, din cauza presiunilor politice, s-a aruncat de la etajul patru şi a murit? De asemenea, vă mai aduceţi aminte de comportamentul lui Adrian Năstase din primele sale zile ca premier, când a descins la Parchetul General şi a cerut închiderea dosarelor instrumentate împotriva liderilor PDSR (acum PSD) şi pedepsirea magistraţilor care au îndrăznit să deschidă astfel de anchete?
Toate aceste abuzuri au fost comise în condiţiile în care legislaţia permitea doar Consiliului Superior al Magistraturii să-i sancţioneze pe magistraţi. De ce au fost posibile aceste abuzuri? Pentru că, până în 2003, membrii CSM erau aleşi de puterea politică. Urmarea: deşi formal deciziile erau luate de către corpul de elită al magistraţilor, în fapt ele erau reflecţia la indigo a voinţei politicienilor de la putere.
Nici după schimbarea legislaţiei din 2003, care instituia alegerea a 14 (din totalul 19) membri CSM în adunările generale ale magistraţilor nu s-a pus capăt abuzurilor. Doar că de data aceasta ele au venit din altă direcţie. Dacă până atunci presiunile erau pur politice, ulterior ele au fost înlocuite de cele ale grupurilor de interese create în jurul magistraţilor din CSM. În plus, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început să fie promovaţi doar judecătorii susţinuţi de cartelul CSM. Urmarea: magistraţii care greşeau cu rea credinţă (favorizând interesele cartelului) sau din gravă neglijenţă, erau apăraţi de colegii lor din CSM. O situaţie aberantă, care ne-a adus criticile vehemente ale UE, în condiţiile în care nici un stat de drept nu poate tolera greşelile magistraţilor. În consecinţă, Comisia Europeană a recomandat României instituirea unui sistem prin care magistraţii să răspundă pentru abuzurile lor.
Ce rol va avea Inspecţia Judiciară?
Acum, ministrul Justiţiei încearcă să reformeze sistemul, lansând spre dezbatere publică un proiect de modificare a Statutului Judecătorilor şi Procurorilor şi a Legii CSM, care extinde sfera răspunderii magistraţilor, sancţionând „reaua credinţă” şi „grava neglijenţă”. De asemenea, ministrul Predoiu propune desprinderea din CSM a Inspecţiei Judiciare, pentru a funcţiona independent.
Lăudabil proiectul, însă modul în care se va pune în practică ascunde pericole ce pot aduce atingere proclamatei independenţe a Inspecţiei Judiciare. De ce? Pentru că, potrivit proiectului, „ministrul Justiţiei şi procurorul general al României pot decide cercetarea prealabilă a unui magistrat, iar Inspecţia Judiciară este obligată să execute ordinul ministrului, numit politic. Această reglementare deschide calea presiunilor politice” spun magistraţii consultaţi de „România liberă”.
De asemenea, potrivit proiectului ministrului Predoiu, şi procurorul general al României, numit de Preşedinţie, poate impune Inspecţiei Judiciare cercetarea prealabilă a unui magistrat, situaţie care măreşte sfera influenţelor şi presiunilor. Un alt pericol îl reprezintă puterea absolută acordată inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare care poate schimba decizia unui inspector-anchetator care a instrumentat abuzurile unui magistrat. „Cine controlează numirea şefului Inspecţiei Judiciare poate decide soarta magistraţilor. Corect ar fi ca soluţia inspectorului care a instrumentat dosarul să fie analizată de către CSM, care să decidă sancţiunea finală” spun magistraţii consultaţi de „România liberă”.
Controlul, la judecători sau la ministru?
Deşi aceste temeri sunt întemeiate, istoria recentă a sistemului nostru judiciar demonstrează că la fel de validă este necesitatea ca Executivul, prin ministru şi procurorul general, să poată cere Inspecţiei Judiciare declanşarea unor anchete. Practic, proiectul de lege propus spre dezbatere de ministrul Predoiu, cheamă cetăţenii, societatea civilă şi organizaţiile profesionale să îşi spună punctul de vedere asupra întrebării: nu cumva ar trebui ca inceperea procedurilor de investigare a magistraţilor să nu mai fie lăsate doar în mâinile colegilor acestora de breaslă, care s-au dovedit până acum extrem de indulgenţi, ajungând uneori până la complicitatea cu infractorii în robe? N-ar trebui oferită o portiţă de reacţie şi Executivului, prin ministrul Justiţiei şi procurorul general, pentru a putea a cere declanşarea unei anchete?
Evident, la această întrebare este foarte greu de răspuns. Avem exemplele de tristă amintire menţionate la începutul articolului, care arată clar că există posibilitatea ca politicul să se amestece fără scrupule în treburile justiţiei, dar avem şi reversul, în care magistraţii au refuzat să facă ordine în propria ogradă, ba mai mult, au transformat CSM-ul într-un organism sindical pentru protejarea privilegiilor. Soluţia propusă acum de ministrul Predoiu ne cere să avem din nou încredere în forţa politică aflată la guvernare. Şi, cu toate că prima tendinţă ar fi de respingere a unei asemenea propuneri, nu este exclus ca un Executiv onest, chiar să se dovedească mai eficient în reformarea justiţiei, decât însăşi breasla. Întrebarea la care nu există răspuns este: ce se întâmplă dacă un asemenea instrument legislativ, promovat şi aplicat de un executiv bine intenţionat, încape pe mâna unui guvern mafiot, cum România a mai avut?
