„Misiune imposibila III” marcheaza revenirea eroului la turma

S-au scurs zece ani de la „Misiune imposibila II” (si 16 de la prima), iar personajul lui Tom Cruise (ca si Tom Cruise insusi) nu pare sa fi imbatranit.
Anii isi spun totusi cuvantul, pentru ca deja vrea sa se insoare. O si face, aducand povestii regizate de unul dintre creatorii serialului „Lost”, J.J. Abrams, incarcatura de umanitate dorita pentru a da greutate efectelor speciale si cascadelor. Pentru ca, spune J.J. Abrams, nu s-a dorit un film de spionaj, ci un film despre un spion. Personal, nu votez. As prefera ca umorile sa nu fie amestecate. Un film ca „Misiune imposibila” se consuma ca o punga de popcorn, nu ca un sufle sau ca alta chestie mai elaborata. Eroii nu sunt oameni obisnuiti, ci niste supraoameni. Perceptia e fizica, masculina si se mentine la primul nivel chiar si atunci cand mintii spectatorului i se da de lucru. De ce sa alterezi gustul introducand emotii de alta textura decat cele date de o saritura extrem de pe-riculoasa? Pe mine, personal, nu ma intereseaza ca spionul, spre deosebire de soldat, are viata personala, din partea mea ar trebui s-o lase la vestiar, sau daca o ia cu el in arena, atunci s-o inveleasca in ceva – in putin umor sau intr-un ambalaj care sa dea alta lumina povestii.
Aceasta preferinta a scenaristilor si a regizorului pentru Ethan Hunt-omul cauzeaza momentele slabe ale acestui film, desfasurat altfel in mare viteza, pe ceas. Glumitele eroului cu prietenul si colegul sau interpretat de Ving Rhames, lacrimile varsate de proaspata sotie (Michelle Monaghan) amenintata cu moartea nu dau nici greutate, nici adancime, nici emotie povestii.
Care poveste are cateva momente de bun spectacol (cum e batalia aeriana din vecinatatea morilor de vant din Germania sau ambuscada de pe Chesapeeke Bay), gratie efectelor speciale, coregrafiei planurilor puse la punct pana in cele mai mici amanunte, gaselnitelor – cum e masca realizata dupa fata personajului negativ interpretat de Philip Seymour Hoffman, si nu in ultimul rand bunei exploatari a locatiilor – Roma si Beijing. Este evident ca realizatorii au dorit sa relanseze povestea – „Misiune imposibila II” nu a avut ecoul scontat -, dar mie mi se pare ca e vorba de unul si acelasi film de fiecare data. Chiar daca intriga e mai logica sau mai putin logica, chiar daca efectele speciale sunt mai spectaculoase ori mai saracute. Ce sare in ochi e totusi faptul ca Ethan Hunt nu numai ca primeste viata personala, dar si echipa, nu mai actioneaza de capul lui. Colegii sai, ca si restul personajelor de pe generic, sunt interpretati de actori foarte cunoscuti, ceea ce transforma filmul intr-un fel de tort cu tot atatea lumanari.