Demiterea şefului ADS, Radu Cristescu, de către Valeriu Tabără scoate la iveală războiul dintre două tabere din PDL. Miza ar fi subvenţiile UE de milioane de euro disputate între oamenii de afaceri Ştefan Poienaru şi Adrian Alexandru.
Şeful Agenţiei Domeniilor Statului, Radu Mihai Cristescu – tânără spe-ran-ţă pedelistă, despre care se spune că ar avea sus-ţinere în anticamera premierului – a fost demis şi dat pe mâna procurorilor antico-rupţie de către ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. Într-un raport de control semnat de Tabără şi deţinut de RL, şe-ful ADS e acuzat, între altele, că ar fi protejat afacerile milionarilor Ştefan Poienaru, baronul bazinului cerealier ialo-mi-ţean, şi Dan Voiculescu, abonat ca arendaş, încă din 2001, la subvenţiile date producătorilor agricoli de stat şi de UE. Per-danţii sunt ADS şi Adrian Stănescu, patronul A&S Interna-ţional, devenit milionar după ce a vândut active (terenuri, clădiri) ale Institutului Pasteur Bucureşti, adjudecat, în 2000, la un preţ derizoriu.
Interesul lui Voiculescu
Potrivit concluziilor raportului de control, Cristescu ar fi ajutat indirect societatea GRIVCO (controlată de Dan Voiculescu), acuzată că ar fi exploatat abuziv 2.499 hectare de teren agricol în judeţul Giurgiu, prejudiciul adus ADS fiind de 1,3 milioane de lei, sumă rezultată din neplata redevenţei de 998 kilograme de grâu la hectar. Deşi în instanţă ADS a solicitat cuantumul acestei daune, respingând apărarea societăţii lui Dan Voiculescu ce recunoştea o redevenţă de doar 530 de kg/hectar, în alte documente oficiale Cristescu a recunoscut pentru acelaşi teren ca legală valoarea redevenţei micşorate.
Poienaru, favoritul şefului ADS
Ştefan Poienaru, ca reprezentant al firmelor Agrofam Holding şi Vitifam, ambele din Feteşti, a fost ajutat de şeful ADS şi subordonaţii acestuia să-şi mărească suprafeţele agricole în dauna ADS, pe de o parte, şi a A&S Internaţional 2000 , pe de alta. În cazul Agrofam, Cristescu a acceptat cedarea a 991 ha teren agricol şi 9,58 ha neagricol , terenuri cu care societatea lui Poienaru a fost pusă în posesie şi pentru care Poienaru va încasa bani frumoşi ca sprijin financiar din fondurile nerambursabile ale UE. Menţionăm că Agrofam face obiectul unei anchete a Departamentului de Luptă Antifraudă pentru încasări necuvenite de fonduri europene nerambursabile.
Pentru firma Vitifam, reprezentată tot de Poienaru, Cristescu ar fi acceptat să-i concesioneze 8.546 ha, teren ce fusese câştigat la o licitaţie cu strigare de firma A&S Internaţional 2000, controlată de Adrian Alexandru (patronul Institutului Pasteur). Ştefan Poienaru ar fi în graţiile unei grupări pedeliste din zona Sălaj, de unde provine şi şeful ADS, Cristescu, iar Adrian Stănescu ar fi protejatul grupării pedeliste ce gravitează în jurul ministrului Tabără, spun surse PDL. Din afacerea cu Vitifarm, ADS pierde banii deja încasaţi de la A&S Internaţional, plus alte milioane de euro daune şi cheltuielile cu procesele. Dar ADS pierde 2 milioane de euro şi din relaţia directă cu Vitifam, ca daune cerute statului de Poienaru pentru acel teren de peste 8.500 ha pe care nu l-a câştigat la licitaţie.
A concesionat mii de hectare unor firme nou-înfiinţate
Tabără îl mai acuză pe Cristescu şi de faptul că a concesionat peste 2.200 ha în Dolj unei societăţi nou înfiinţate pentru care redevenţa pentru anul în curs a fost plătită de o altă societate, respectiv de SC AGRIROM GREEN Energy. Redevenţa plătită a fost de 670.000 de lei, dar pentru aceşti bani societatea a încasat 1,5 milioane de lei ca subvenţie. Se ştie că a devenit o practică arendarea terenurilor cu scopul încasării subvenţiilor statului. Nu de puţine ori s-a demonstrat că arendaşii n-au cultivat terenurile, dar au încasat subvenţiile.